Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat că solicitarea care a ajuns vineri la Ministerul Transporturilor a venit din partea Ambasadei Austriei la București.
„Această solicitare a venit vineri, pe data de 24 aprilie, transmisă de la Ambasada Austriei la București către ministerul nostru, către MAI, după ce eu am declarat public în cadrul vizitei pe care am efectuat-o la Timișoara, că o astfel de solicitare nu există concret la ministerul nostru. Această solicitare a venit între timp, iar acum clarificăm acest condiții”, a spus Bode la Digi24.
Potrivit acestuia, trebuie stabilite reguli clare pentru transportul muncitorilor cu trenul, așa cum s-a întâmplat și în cazul celor care au plecat la muncă în străinătate cu avionul. „Dacă se dorește deplasarea cu trenul, eu cred că la fel cum s-a realizat și cu avionul, trebuie să avem clar reguli de la momentul la care pleacă de la domiciliu până în momentul în care ajunge la destinație, în Austria”, a mai spus Lucian Bode.
Ce a declarat ministrul austriac pentru afaceri europene
Ministrul austriac pentru afaceri europene a declarat că între România şi Austria există chiar şi un acord în acest sens şi că primul tren care ar urma să transporte îngrijitori români ar pleca din Timişoara, pe data de 2 mai.
Peste 33.000 de austrieci au nevoie de îngrijire în această perioadă. Jumătate din îngrijitori provin din România. Din cauza restricţiilor provocate de pandemia cu noul coronavirus, însă, aceştia nu au mai putut să schimbe turele colegilor din Austria, astfel că mulţi dintre aceştia lucrează de mai bine de o lună fără pauză, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan