Data actualizării:
Data publicării:

Trei copii morți într-un incendiu devastator. Gestul mamei i-a ucis

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Trei copii au murit într-un incendiu devastator. Nenorocirea s-a petrecut luni dimineața în localitatea Uricani, județul Hunedoara.

Incendiul a avut loc într-un bloc cu patru etaje, într-un apartament de la ultimul etaj, iar când a fost dată alarma, focul cuprinsese întregul acoperiş. Forţe impresionante ale pompierilor au fost mobilizate pentru salvarea celor trei micuţi, însă efortul a fost în zadar.

Primele informaţii arată că micuţii au fost lăsaţi singuri în locuinţă de către mama lor şi pentru că aveau electricitate, femeia le-a aprins o lumânare şi a plecat de acasă. La întoarcere şi-a văzut locuinţa cuprinsă de flăcări şi a încercat să stingă incendiul, dar nu a reuşit şi a fugit în loc să ceară ajutor, scrie Avântul Liber.

"În urma incendiului, un copil de un an a murit carbonizat, sora lui de opt ani a decedat la spital în urma unui stop-cardio respirator, iar fratele lor mai mare, în vârstă de zece ani, a murit intoxicat cu fum. Din primele cercetări rezultă că incendiul a izbucnit de la o lumânare aprinsă lăsată de mama lor", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Bogdan Dănăiaţă.

Sursa citată a mai precizat că focul a afectat şi alte două apartamente aflate în vecinătate, precum şi acoperişul blocului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel