Trei algerieni, solicitanţi de azil în România, depistaţi într-un marfar la vamă
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ
Trei algerieni care au solicitat azil în România au fost depistaţi într-un marfar la vama cu Serbia.

Trei tineri algerieni, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, solicitanţi de azil în România, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră timişeni din sectorul Stamora - Moraviţa în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera în Serbia ascunşi într-un tren de marfă, citează Agerpres.

Cei trei au fost descoperiţi pe sensul de ieşire din ţară, în urma controlului efectuat asupra unui tren cu destinaţia Serbia, care transporta autoturisme.

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că bărbaţii sunt cetăţeni din Algeria, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră. În cauză, poliţiştii de frontieră au întocmit acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar persoanele au fost predate la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun", arată purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timişoara, Petre Nicola, într-un comunicat transmis duminică.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel