Data publicării:
COVID-19, val patru. Rafila: Guvern MINUNE, măsuri neserioase. ASTA m-a FRAPAT după Untold. Catastrofă
Alexandru Rafila s-a arătat indignat de faptul că autoritățile nu au luat măsuri pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Profesorul Alexandru Rafila a avertizat încă de la începutul lunii august că România va înregistra o creștere alarmantă a numărului de cazuri Covid-19, asta și pentru că autoritățile nu au luat măsuri din timp pentru a limita răspândirea virusului.
”De la 1 august v-am spus că socotelile Ministerului Sănătăţii nu sunt realiste, mai ales în condiţiile în care dânşii nu au luat niciun fel de măsură, ci dimpotrivă, autorităţile publice au încurajat transmiterea. Îmi asum foarte clar acest lucru, prin neluarea de măsuri şi încurajarea de evenimente publice care au constituit acceleratoare ale transmiterii. În mod evident situaţia aceasta este mai greu de gestionat, totdeauna e mai greu să gestionezi când mecanismul a fost declanşat şi numărul de cazuri este foarte mare şi problema de sănătate rămâne şi nu doar pentru persoanele infectate cu noul coronavirus, ci şi pentru pacienţii cu alte patologii”, a afirmat Alexandru Rafila, conform romaniatv.net.
Creștere alarmantă a numărului de infectări
”Ne aşteptăm să avem un număr mare de îmbolnăviri, nu pot eu să ştiu ce va face acest Guvern minune pe care îl avem în momentul de faţă pentru că măsurile sunt nepredictibile, incomplete şi câteodată sunt neserioase. Gândiţi-vă la un lucru, pe mine m-a frapat chestiunea asta extraordinar de tare, până pe data de 10 septembrie, când s-a terminat Festivalul Untold, totul era în regulă, catastrofa începând din 11. Chestiunea asta arată o indiferenţă crasă în ceea ce priveşte sănătatea oamenilor şi funcţionarea economiei şi a societăţii în general. Nu se poate să ai o atitudine până în data de 10 şi din 11 sau din 12 dintr-o dată avem o problemă de sănătate publică gravă, luăm măsuri în consecinţă şi până atunci nu am făcut absolut nimic”, a mai explicat Rafila.
GCS. Bilanț coronavirus 20 septembrie 2021. Numărul infectărilor în România
Până astăzi, 20 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.152.052 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.079.814 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.342 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 35.592 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News