Data publicării:

Traficul ilegal de deșeuri în primele 6 luni, creștere uriașă față de perioada similară a anului 2022

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Traficul ilegal de deșeuri în primele 6 luni. FOTO: Captură video Politia de Frontiera
Traficul ilegal de deșeuri în primele 6 luni. FOTO: Captură video Politia de Frontiera
Traficul ilegal de deşeuri în primul semestru 2023 a avut o creştere cu 180% faţă de perioada similară a anului anterior.

Polițiștii de frontieră împreună cu reprezentanţi din cadrul Gărzii de Mediu, au descoperit, în urma efectuării controlului asupra unor ansambluri rutiere, peste 2.773 tone de deşeuri, pentru care şoferii nu deţineau documente de transfer conform prevederilor legale.

Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, comparativ cu perioada similară 2022, când au fost descoperite aproximativ 988 tone de deşeuri, se înregistrează o creştere cu 180%, fapt datorat în principal măsurilor dispuse la nivel naţional privind problematica deşeurilor.

”La nivelul Poliţiei de Frontieră Române au fost întreprinse acţiuni în colaborare cu reprezentanţii Gărzii de Mediu în vederea prevenirii introducerii în ţară a unor transporturi de deşeuri, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, procedându-se la verificarea şi controlul mijloacelor de transport, precum şi la monitorizarea specifică în zona de competenţă.

În primul semestru al anului 2023, fie în intervenții punctuale, fie în cadrul unor acțiuni de amploare, desfășurate în colaborare cu Garda Națională de Mediu și Direcția Generală a Vămilor, au fost oprite la intrarea în ţară însemnate cantităţi de deşeuri, respectiv mai multe transporturi cu peste 2.773 tone, constând în: metale, textile/îmbrăcăminte, sticlă, plastic, carton şi hârtie, mobilier, acumulatori, componente auto”, se arată în comunicatul de presă.

Concret, în perioada 30 iunie - 1 iulie, la punctele de trecere ale frontierei (PTF) Borș II și Nădlac II, nu a fost permisă intrarea în ţară a patru automarfare încărcate cu peste 51 tone de deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

În 5 și 6 mai, în punctele de trecere ale frontierei Nădlac II și Borș II au fost descoperite 53,6 tone de deșeuri, în timp ce în 27 februarie, la PTF Petea au fost descoperite 18 tone de deșeuri textile și 17,2 tone de deșeuri de lemn.

La PTF Giurgiu au fost descoperite 42,3 tone de deșeuri metalice.

”În toate cazurile, în urma verificărilor efectuate, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră.

Citește și: Traficul la graniță, dublat față de anul trecut. Peste 18.000 de ucrainieni au intrat în România, în weekend

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel