Trădare în USR-PLUS. Bugetul Iașiului a trecut cu ajutorul votului de aur al unui consilier
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Ședința Consiliului Local Iași  Foto: Facebook
Ședința Consiliului Local Iași Foto: Facebook
Bugetul Iașului pe anul 2021 a fost aprobat, miercuri,  de Consiliul Local cu votul lui  Cezar Baciu, consilier local din partea USR-PLUS. Liderii USR-PLUS au decis să-i retragă sprijinul politic celui care, în urma votului de aur,  a înclinat balanța pentru adoptarea bugetului Iașiului.

Proiectul de buget pe anul 2021 a fost adoptat, miercuri,  cu 14 voturi pentru, în condițiile în care propunerea a picat la vot în precedentele două ședințe. Bugetul Iașului pe 2021 a fost votat cu 11 voturi ale aleșilor PNL, două ale aleșilor PMP și un vot dat de un consilier USR-PLUS. Conducerea USR-PLUS Iași a propus imediat după ședința de plen retragerea sprijinului politic al acestuia din rândurile sale.

„Birourile județene reunite ale USR și PLUS Iași vor propune Biroului Național excluderea lui Cezar Baciu din partid. Această excludere nu se poate face direct de către Biroul Local sau cel Județean din cauza faptului că USR și PLUS sunt acum în procedură de fuziune”, a transmis Cosette Chichirău, liderul USR Iași după votul tânărului ales local. Totuși, cum la nivel național USR-PLUS și PNL se află într-o coaliție, este posibil ca liderii să nu-l excludă pe Cezar Baciu, potrivit bzi.ro.

Cine este Cezar Baciu

Cezar Baciu a ajuns în Consiliul Local după ce Filip Hăvârneanu a fost ales deputat în Parlamentul României. Baciu a fost al 11-lea candidat pe lista USR-PLUS și a beneficiat de locul lăsat liber în Consiliul Local de către Hăvârneanu. Cezar Baciu a ajuns pe lista alianței pe filiera USR.

Conform declarației de avere, pe parcursul anului 2020, acesta a avut un venit de circa 26 de mii lei ca agent de vânzări la o societate privată. În rest, tânărul ales local nu deține terenuri, locuințe sau alte bunuri. Reprezentanții USR-PLUS nu au oferit vreun punct de vedere asupra votului dat de Cezar Baciu în Consiliul Local. La prima ședință de buget pe anul 2021, deputatul Cosette Chichirău a venit în sala de plen pentru a se asigura că niciun consilier local USR-PLUS nu va vota pentru proiect, potrivit sursei citate.

Ce a declarat primarul Mihai Chirica

"Dragi ieșeni, trebuie sa știți că acest buget a fost votat responsabil de cei care iubesc Iașul si au simțul onoarei față de jurământul dat în fața dumneavoastră. Tuturor consilierilor locali, indiferent de culoarea politică, care au votat bugetul le transmit: RESPECT!

Respect pentru consilierii PNL, respect pentru consilierii PMP, respect pentru domnul consilier Cezar Baciu și pentru lecția de moralitate arătată unor politicieni care uita de alegatori!

Domnule Baciu, știu ce este în sufletul dumneavoastră, am trecut prin asta, dar vă rog să mă credeți că puteți fi mândru de imaginea politică și de cetățean pe care ați dobândit-o astăzi!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel