Topul oraşelor europene atractive pentru shopping. Ce loc ocupă Bucureştiul
Bucureştiul ocupă locul al 24-lea într-un top format din 33 de oraşe europene în privinţa atractivităţii pentru shopping internaţional, realizat de Economist Intelligence Unit (EIU), fiind avantajat de preţuri şi tras în jos de rezultate slabe în privinţa magazinelor, culturii şi climei.
Tot pe 24, la egalitate cu Bucureşti, cu 52,2 puncte din 100 posibile, se află Sofia, potrivit Indicelui Mondial al Oraşelor pentru Cumpărători - Europa, realizat de EIU. Locurile 22 şi 23 sunt ocupate de Lyon şi Bratislava, în timp ce Kiev şi Edinburgh ocupă poziţia a 26-a, urmate pe 28 de Varşovia, scrie Mediafax.
Pe primele cinci poziţii se află Londra, Madrid, Barcelona, Paris şi Roma, iar la polul opus se găsesc Sankt Petersburg, Helsinki, Belgrad, Oslo şi Geneva.
Din Europa Centrală şi de Est, cel mai bine se situează Praga şi Budapesta, pe 9, respectiv 10, urmate de Istanbul pe 13, Atena pe 16, Moscova (19), Bratislava, Sofia, Bucureşti, Kiev, Varşovia, Sankt Petersburg (29) şi Belgrad (31).
EIU a clasificat cele 33 de oraşe în funcţie de cinci criterii - magazine, preţuri, comoditate, hoteluri şi transport, respectiv cultură şi climă.
Bucureştiul a obţinut rezultate slabe în privinţa magazinelor, culturii şi climei, dar a punctat foarte bine la preţuri şi comoditate.
La capitolul magazine, care analizează numărul de locaţii şi branduri internaţionale, volumul vânzărilor sezoniere şi al bunurilor falsificate, capitala României ocupă poziţia 28, înaintea Sofiei (29) şi Atenei (30), dar în urma unor oraşe precum Kiev şi Helsinki (ambele 26). Pe primele locuri se ală Londra, Paris şi Madrid.
Bucureşti ocupă penultima poziţie, 32, în funcţie de cultură şi climă, unde sunt luate în calcul atracţii şi obiective UNESCO, calitatea restaurantelor, evenimente culturale şi sportive, restricţii privind obţinerea vizei şi agreabilitatea climei. Singurul oraş depăşit este Belgrad, în timp ce Kievul şi Sofia ocupă locurile 31 şi 32, chiar înaintea Bucureştiului. Top trei este format de Paris, Roma şi Berlin.
La categoria hoteluri şi transporturi, pentru care EIU ia în calcul calitatea hotelurilor, numărul de aeroporturi şi zboruri, transport convenabil spre centrul oraşului şi calitatea transportului în oraş, Bucureşti s-a plasat aproape de mijlocul clasamentului, pe poziţia 19, după Bruxelles (18), dar înaintea unor oraşe precum Milano (20) sau Oslo (21). Lideri la această subcategorie sunt Londra, Copenhaga şi Barcelona.
Bucureşti a reuşit să ocupe locul al treilea în funcţie de preţuri, unde sunt incluse stabilitatea cursului de schimb, costul meselor la restaurant, al camerelor de hotel, produselor favorite şi transportului.
Topul preţurilor este dominat de oraşele din Europa de Est, care ocupă primele şase poziţii, respectiv Sofia, Bratislava, Bucureşti, Kiev, Belgrad şi Budapesta. Pe ultimele locuri la preţuri sunt Oslo şi Geneva.
În funcţie de cât de comod este pentru un client străin să cumpere, Bucureştiul ocupă locul 5. EIU analizează gradul de cunoaştere a limbilor de circulaţie internaţională, programul magazinelor, posibilitatea de a negocia, preţurile şi siguranţa. Primele cinci locuri sunt ocupate de oraşe din Europa Centrală şi de Est, respectiv Istanbul, Praga, Kiev, Sankt Petersburg şi Bucureşti, în timp ce Sofia este pe 7, după Barcelona. În coada clasamentului se află oraşele germane Hamburg, Munchen şi Berlin, iar pe ultimul loc Bruxelles.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News