Sentimentele negative şi vorbele grele vor avea întotdeauna un impact asupra relaţiilor de cuplu, scrie Iată cele 5 vorbe pe care să nu le spui partenerului de viaţă, reieşite în urma unui sondaj la care au participat peste 1000 de cupluri cu peste 30 de ani de relaţie.
1. Ti-am spus eu! Această frază nu are ce căuta într-o căsnicie de succes. Nu trebuie să-i reaminteşti vreodată partenerului că tu ai avut dreptate, în timp ce el s-a înşelat. Ştie deja asta.
2. E vina ta! Atunci când soţul ia o decizie care are un final nefericit, ultimul lucru de care are nevoie este să-i spui lucrul acesta. Se mai întâmplă să iei şi hotărâri pripite, însă învinovăţirea nu ajută la nimic, dimpotrivă! Duce la pierderea respectului de sine, la pierderea încrederii în partener şi, implicit, la destrămarea relaţiei.
3. De ce întotdeuna…Este genul de frază care se continuă cu un punct slab al celuilalt. Iar această frază nu face altceva decât să scoată în evidenţă defectele, în loc să îi subliniezi calităţile. Dacă te vei concentra pe părţile rele, vei vedea din ce în ce mai multe. Concentrează-te pe punctele forte ale partenerului şi nu vei da greş în relaţie.
4. Serios? Daca după fiecare frază a soţului tu repeţi “Serios?”, va începe să creadă că nu prea pui bază pe ce-ţi zice, iar acest lucru poate avea un impact negativ asupra relaţiei.
5. Critica în public. Indiferent ce-i spui, dacă mai este şi de faţă cu alţii îi sporeşte intensitatea sentimentelor negative. Chiar şi dacă este o simplă glumă, o tachinare, efectele pot fi devastatoare, atât pentru respectul de sine al partenerului, cât şi pentru relaţia voastră.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România