TM2023. Evenimentele săptămânii din cadrul Programului Timișoara - Capitală Europeană a Culturii
Citim, mergem la film sau la teatru, dansăm? Aceasta e întrebarea Ne așteaptă încă o săptămână cu de toate, așa că tot ce aveți de făcut e să alegeți locurile și întâmplările care vă plac. Dacă sunteți amatori de lectură, veți avea parte de câteva zile pline, de întâlniri cu scriitori și de două evenimente care au deja tradiție la Timișoara.
Avem și premiera mondială a unei operete scrise în 1939, parte a unui proiect caritabil, și un concert cu două trupe îndrăgite de public, și jazz cu orgă și saxofon, și manele chiar. Veți putea vedea în premieră și filmul lui Radu Jude, care va fi propunerea României la Oscar 2024. Din distribuție fac parte și două actrițe din Timișoara, cu care veți putea dialoga la finalul proiecției.
Va fi deschis și un nou spațiu de expoziții, chiar în centrul orașului, iar „incursiunile” în istoria culinară a Banatului continuă. Sunt și lansări de carte, și spectacole de teatru și dans mai mult sau mai puțin clasice, așa că iar aveți de unde alege.
Spunem din nou: ieșiți doar din casă sau de la birou. Alegeți, poate la întâmplare, un eveniment din lista noastră și experimentați.
Evenimentele săptămânii
Am început să văd culorile / I Started to See the Colours
27 octombrie, ora 19
Palatul Ștefania, Piața Traian
Sunteți invitați, de la finele acestei săptămâni, la o experiență inedită, vizuală și nu numai. „Am început să văd culorile” este o expoziție curatoriată de Andreiana Mihail care adună, la propriu, sub același... acoperiș lucrări din Serbia și România. Acestea compun un traseu care include teme precum muncă, natură, familie, timp liber, sărbători religioase și tradiții. Ceea ce vedeți nu trebuie chestionat. Intenția e explicită: aceea de a crea pentru un public și de a comunica cu el, de a-i povesti viața și întâmplările de zi cu zi, precum și dorința de a păstra, într-un mod sau altul, evenimente importante ale comunității.
Totul este așa cum se vede: narațiuni scurte, ochiul fiind solicitat doar de contactul nemediat cu multele culori și personaje. Expoziția, parte din Festivalul Cămine în mișcare, va putea fi vizitată până în 27 noiembrie, iar intrarea este liberă.
Finanțări pentru cultură și conectare internațională
30 - 31 octombrie
Faber, Cinema Victoria
Dacă lucrezi în sectorul cultural și creativ, ai putea să-ți faci loc în agendă pentru forumul „Finanțări pentru cultură și conectare internațională”. În cele două zile vei afla mai mult despre finanțările pentru cultură disponibile la nivel european, programele de creștere a capacităților profesioniștilor din domeniu, politicile publice care influențează finanțarea din bani publici a culturii sau statutul lucrătorilor culturali.
De asemenea, se va vorbi despre colaborări internaționale prilejuite de contextul de Capitală Europeană a Culturii și despre experiența organizațiilor culturale din România în proiecte europene de cooperare.
Programul detaliat al celor două zile îl găsești AICI. Dacă vrei să participi, te poți înscrie până vineri AICI. În contextul destul de tulbure pentru cultură al vremurilor pe care le trăim, discuțiile s-ar putea să te ajute să găsești încă un motiv să mergi mai departe.
Vedeți mai multe pe Spectacola.ro - https://www.spectacola.ro/tm2023-evenimentele-saptamanii-din-cadrul-programului-timisoara-capitala-europeana-a-culturii_33893.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News