Data publicării:

Știrile zilei din justiție. Cine merge joi în fața instanței și de ce

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Joi, cazuri importante se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție, la Curtea de Apel București și la Tribunalul București.

Emilian Eva vrea control judiciar

Judecătorii de la ÎCCJ ar putea decide joi dacă îl eliberează din arest pe procurorul Emilian Eva de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. Este acuzat de corupție. Emilian Eva a cerut, marți. să fie pus sub control judiciar și a contestat decizia instanței din 31 iulie, prin care i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă cu 30 de zile. Dorește control judiciar.

La fel și Marian Vanghelie

Curtea de Apel București judecă, joi, contestația lui Marian Vanghelie la decizia Tribunalului București de a-i menține arestul la domiciliu, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată de DNA pentru corupție. Pe 3 august, magistrații de la Tribunalul București au decis ca primarul suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, să fie judecat în continuare în arest la domiciliu. Este acuzat de săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani. Marian Vanghelie s-a prezentat atunci în instanță și a cerut înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar. Pe 10 iulie, Marian Vanghelie a fost eliberat după patru luni de arest preventiv.

Polițiștii care au mușamalizat un accident, la un pas de arest

Dacă în primele două cazuri, cei doi, Marian Vanghelie și Emilian Eva, se vor liberi, în acest caz procurorii îi vor arestați pe polițiștii care ar fi mușamalizat un accident rutier și care au fost lăsați în libertate. Sunt opt la număr. Printre ei se află și adjunctul Poliției Rutiere București, Daniel Piștea. Contestația procurorilor se judecă la Tribunalul București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel