Tinerii fermieri, finanțări de aproape 421 de milioane de euro
Tinerii fermieri vor primi fonduri europene pentru investiții în exploatări agricole.
Tinerii fermieri au depus, în perioada 2015 - 2018, un număr de 14.200 de cereri de finanţare pentru investiţii în exploataţii agricole, din care peste 11.000 de contracte au fost semnate, a anunţat, joi, într-un comunicat de presă, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).
Potrivit sursei citate, până în prezent, AFIR a încheiat cu tinerii fermieri peste 11.000 de contracte de finanţare, de aproximativ 421 milioane de euro, inclusiv pentru proiecte preluate prin procedura de tranziţie din programarea 2007 - 2013.
Buget de peste 426 de milioane de euro
Valoarea fondurilor europene nerambursabile solicitate prin submăsura 6.1 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020) depăşeşte 582 de milioane de euro.
"Sprijinul acordat pentru instalarea tinerilor fermieri ca şefi ai unei exploataţii agricole reprezintă una dintre cele mai accesate linii de finanţare din întregul Program. Mă bucur foarte mult că tinerii au solicitat finanţare pentru a demara o investiţie în mediul rural deoarece fără reînnoirea generaţiilor de agricultori nu vom putea realiza o dezvoltarea durabilă a agriculturii şi a zonei rurale din ţara noastră. Prin PNDR 2020, tinerii fermieri au avut la dispoziţie un buget de peste 426 de milioane de euro, din care AFIR a plătit mai mult de 338 de milioane de euro, până în prezent, sumă insuficientă raportată la nevoia de finanţare a tinerilor fermieri - AFIR a primit solicitări conforme de 582 de milioane de euro. Vom acorda o atenţie sporită acestei categorii de beneficiari şi după 2020 prin Planul Naţional Strategic', a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.
708 cereri de finanţare pentru investiţii în sectorul apicol
Din totalul cererilor de finanţare depuse până în prezent, AFIR a primit 4.970 de solicitări pentru investiţii în horticultură, 2.790 de cereri pentru culturi de câmp, 1.530 de solicitări pentru culturi mixte şi 1.525 de cereri pentru finanţarea de culturi şi pentru creşterea animalelor.
De asemenea, tinerii fermieri au solicitat sprijin pentru creşterea bovinelor pentru lapte prin 1.235 de proiecte, dar şi pentru 85 de ferme de creştere a bovinelor pentru carne.
În acelaşi timp, AFIR a primit 708 cereri de finanţare pentru investiţii în sectorul apicol, aproximativ 300 de solicitări pentru creşterea ovinelor şi a caprinelor şi 293 de cereri pentru a finanţa ferme mixte de animale.
La polul opus, cu solicitări de finanţare mai puţine primite prin sM 6.1, sunt cele pentru culturi permanente (arbuşti şi pomi fructiferi), respectiv 37 pentru păsări de curte, 13 cereri, iar pentru viticultură au fost depuse 12 solicitări de finanţare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News