Data publicării:
Tily Niculae, durere cumplită: Am pierdut trei copilași. A fost foarte greu să mă pun pe picioare
Tily Niculae a vorbit despre durerea cumplită pe care a trăit-o, după ce a pierdut "trei copilași".
"O aveam deja pe Sofia și ne doream un al doilea copil. După aceea, am mai pierdut alți trei copilași. Și mi-am dat seama că nu am purtat doliu. Mi-am dat seama că am băgat sub preș. Pentru că așa suntem construite, învățate. "Haide, lasă, că mai faci copii. Bucură-te de ce ai. Că ai un copil!" – se spune.
Doar că o mamă este mamă și pentru copiii născuți și pentru cei nenăscuți. Una dintre sarcini era cu probleme… Și se punea problema dacă să o ținem sau nu și atunci în mine a fost o luptă foarte mare, pentru că eu nu mi-am pus niciodată problema să renunț. Niciodată!
"A fost foarte greu să mă pot pune pe picioare"
Și, în momentul în care s-a întâmplat să pierd sarcina, eram chiar la Vatican. Vorbeam cu un preot și îi spuneam “Știu, copiii nenăscuți nu sunt ai mei, sunt ai lui Dumnezeu.” Dar îmi doream tare mult să nu-i pierd. În seara aceea s-a întâmplat să pierd sarcina. Și a fost foarte greu, pentru că știi cum suntem noi femeile, nu îi privim ca pe niște celule, ci ca pe dragoste din dragostea noastră.
A fost foarte greu pentru mine să mă pot pune pe picioare. Apoi a fost toată această tranziție… că eu îmi doream să fiu alături de familie, iar lumea spunea “actrița Tily Niculae”, dar eu nu profesam, îmi doream să fiu alături de Sofia”, a spus Tily Niculae, în podcastul Cristinei Șișcanu, scrie ciao.ro.
Tily și soțul ei, Dragoș Popescu, au împreună doi copii - o fată de 12 ani și un băiețel de 3 ani.
Monica Anghel, la un pas de o tragedie: Era să mor. Am avut o pareză de 98% pe piciorul drept
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News