Data publicării:
Testare rapidă în farmacii. Ministerul Sănătăţii, precizări despre ce trebuie să plătească oamenii
Ministerul Sănătăţii vine cu precizări legate de programul de testare în farmacii cu teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2.
"Astfel, farmaciile pot opta pentru desfășurarea activității de testare antigenică rapidă pentru depistarea COVID-19 după obținerea unui aviz temporar emis, în format electronic, de direcțiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti. Avizul este valabil șase luni, iar farmaciile pot solicita prelungiri succesive cu șase luni.
Pe test nu se percepe tarif, însă poate fi perceput un cost de către farmacie pentru serviciu de testare. Nu există un tarif maximal impus (ar fi fost anticoncurențial, acest serviciu fiind astăzi tarifat deja la liber de către laboratoare). În cazul în care o farmacie nu mai are în stoc teste de la Min. Sănătății, poate testa și cu teste achiziționate de farmacie contra cost de la distribuitori. Astfel, costul va include test + testare", informează Ministerul Sănătăţii.
Citeşte şi: Testarea rapidă în farmacii pentru depistarea COVID-19, aprobată de Ministerul Sănătății
Stocul este de 500.000 de teste în acest moment
"Numărul de teste per farmacie se stabilește în funcție de numărul farmaciilor înscrise dintr-o localitate. Dacă într-o localitate se va înscrie o singură farmacie, va primi mai multe teste comparativ cu o alta dintr-o localitate în care s-au inscris mai multe farmacii. Numărul testelor primite de farmacii se va stabili dupa finalizarea protocolului de instruire și avizarea farmaciilor de către DSP-uri", transmite MS.
Farmaciile vor utiliza exclusiv teste antigenice rapide pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 din nazofaringe. Acestea pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătății, cu titlu gratuit, prin direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publică Bucureşti, în limita stocului disponibil. Testarea se realizează prioritar cu testele primite de la Ministerul Sănătății, care nu pot face obiectul comercializării. Serviciul de testare se va desfăşura în condiţiile legii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News