Data publicării:

Temperaturi de vară, chiar caniculare, și pentru miercuri

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
plaje
plaje

Miercuri vom avea încă o zi de vară autentică. Aerul tropical aflat încă deasupra ţării noastre aduce vreme călduroasă, chiar caniculară, local, după-amiaza în sudul ţării.

Ziua începe cu cer senin în majoritatea regiunilor, apoi norii îşi fac apariţia, dar nu sunt mulţi şi nici nu aduc ploi. Doar spre seară în nord-vest sunt posibile averse slabe. Vântul va sufla slab până la moderat, iar maximele se vor situa între 26 şi 36 de grade.

În Bucureşti, miercuri, urmează încă o zi cu vreme ca în plină vară. Vorbim chiar despre vreme caniculară la amiază, când temperatura ajunge în jurul valorii de 35 de grade, cu 8, 9 grade mai mult decât ar fi normal la această dată.

Și Litoralul va avea parte de o vreme însorită, cu vânt slab până la moderat. Temperatura maximă va atinge 32 de grade.

Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la această dată şi joi, în special în regiunile sudice, unde izolat va fi caniculă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul, în centrul şi în estul ţării, precum şi în zona montană, unde pe arii restrânse vor fi averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 33 de grade, mai ridicate în Câmpia Română, până în jur de 35 de grade. Minimele termice vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, mai mici în depresiunile intramontane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel