Nu a fost rănită nicio persoană, însă este nevoie de reparații. Secția va fi mutată într-o clădire închiriată. Potrivit Poliției Capitalei, miercuri, în interiorul clădirii în care funcționează Secția 3 Poliție, un fragment de tencuială s-a desprins din tavan. Nu a fost rănită nicio persoană. Sediul Secției 3 Poliție este vizat de un proiect de modernizare prin BIRD.
„S-a efectuat deja expertiza tehnică și studiul de fezabilitate, în anul 2020. Ulterior a fost depus la Direcția de Cultură a Municipiului București, în vederea obținerii avizelor necesare. Direcția de Cultură a solicitat completarea studiului de fezabilitate cu un studiu istoric, având în vedere vechimea clădirii în care funcționează Secția 3 Poliție. Studiul istoric a fost elaborat în acest an, documentația în vederea obținerii avizelor fiind deja depusă la Direcția de Cultură a Municipiului București, în vederea analizării și avizării documentației. După avizare, în funcție de fondurile financiare alocate, se va derula procedura de achiziție proiectare și execuție”, au anunțat reprezentanții Poliției.
Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București vrea să închirieze un imobil care să poată adăposti secția de poliție. Până atunci, în clădirea avariată vor fi făcute reparații, astfel încât activitatea secției să nu fie suspendată.
"Domnule ministru, raportăm: ne cade tavanul în cap"
"Domnule ministru, raportăm: ne cade tavanul în cap! În ultima apariție publică ministrul Bode ne-a vorbit despre drumuri și poduri, despre asfaltări și proiecte de infrastructură rutieră. Între timp, la MAI, unde figurează Lucian Bode ca ministru, cel puțin pe hârtie, în Secția 3 Poliție din București, capitala României, în anul 2021, cade tavanul peste birourile polițiștilor. Norocul a făcut să nu vorbim despre vătămări grave sau victime. Iar dincolo de ironie, o țară cu pretenții de Schengen nu este în stare să ofere condiții elementare de muncă pentru un serviciu public, cum este cel al Poliției.
Dar nu e bai! Colegii noștri au depus un jurământ și si-au asumat "riscurile meseriei" când au ales să devină polițiști, vor spune cârcotașii. Nu e mare diferență că ești ultragiat pe stradă sau de propria instituție care nu dă 2 bani pe siguranța noastră și chiar a cetățenilor. Bine că avem buget să primim mii de afgani cu care statul va cheltui sume importante pe cazare și masă. Așa că, dragi cetățeni, respectați legea și faceți în așa fel încât să nu fiți nevoiți să ajungeți în interiorul unui sediu de poliție, nu de alta dar este mai periculos decât orice amendă sau pedeapsă cu închisoarea", a transmis Sindicatul EUROPOL pe Facebook.
37 de sedii de poliție cu risc seismic, în 2020
În 2020, responsabilii din Inspectoratul General al Poliției Române au identificat 37 de clădiri cu un grad ridicat de vulnerabilitate, scrie gandul.ro Sediile scțiilor de poliție au fost identificate ca fiind „atât critice pentru răspunsul la situații de urgență, cât și cu risc ridicat de daune parțiale sau complete în timpul unui cutremur sau al altui dezastru natural”.
„Clădirile identificate sunt bunuri publice ale MAI, gestionate de IGPR sau de unitățile teritoriale subordonate (prin urmare, nu se preconizează nici o strămutare sau achiziție de terenuri) și sunt situate în 15 județe din România. Clădirile identificate reprezintă, totuși, o mică parte a inventarului general al clădirilor publice cu risc care necesită reconstrucție sau consolidare, iar acest proiect va încerca să ajute IGPR să stabilească capacitatea, sistemele, cadrele și datele pentru o acțiune de reducere a riscurilor pe termen lung”, se arată în proiectul IGPR.
Printre cele 37 de clădiri identificate, se număra și Secția 3. La acea vremea, în București, era vorba despre 9 sedii (7 secții de poliție – 3, 6, 7, 9, 13, 14, 18, sediul SRPT București din Calea Giulești nr. 2-4, sector 6 și sediul I.G.P.R. din Blvd. George Coșbuc nr. 51-61, sector 5).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei