'Am mai avut cazuri de persoane tinere de 30-39 de ani care au dus chiar şi la deces. Avem două faze: una infecţioasă, pe care o trăieşte toată lumea, tuse, dureri în gât, în nas, lipsa gustului, lipsa mirosului, dar avem şi o fază inflamatorie, în care organismul nostru reacţionează. Această fază inflamatorie poate fi cea care duce la o insuficienţă multiplă de organe, inclusiv acele pneumonii cu microtromboze, care pot duce la deces' a declarat Nelu Tătaru.
'Tinerii trebuie să înţeleagă că această boală există, că această boală este periculoasă, că acest virus are o virulenţă crescută. Există şi modificări la nivelul mai multor organe, nu doar la nivel pulmonar, cum se credea prima data, la un moment dat: ficat, rinichi. Poate fi şi mortală' a adăugat Tătaru.
'Această boală nu poate fi negată, avem peste 1.600 de decese până în prezent. Avem 18 decese din rândul cadrelor medicale şi peste 3.200 de persoane din personalul medical infectate. Aş îndruma pe cei care nu recunoşteau sau făceau vâlvă că un guvern sau o ţară a inventat ceva din interes politic, să-şi revină' a declarat Nelu Tătaru, la Digi24.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol