Data publicării:
Tătaru a spus-o. CONDIȚIA pentru închiderea școlilor: "La TREI cazuri, intră în izolare DOUĂ săptămâni"
Ministrul Nelu Tătaru a vorbit despre condiția în care se închid școlile, în cazul în care apar cazuri de COVID-19 în unitățile de învățământ.
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat, marți, că dacă o școală înregistrează trei cazuri de coronavirus în trei clase diferite, atunci unitatea de învățământ se închide, iar elevii și profesorii intră în izolare 14 zile.
"Când avem trei cazuri în trei clase diferite, acea şcoală se închide şi copiii şi profesori intră în izolare pentru două săptămâni, urmând anchetele epidemiologice să determine cei care au fost contacţi direcţi, urmând ca aceştia la fel să dezvolte o anchetă epidemiologică, în condiţiile în care sunt pozitivi.
Părintele care are un copil bolnav acasă îl va ţine acasă, va lua legătura cu medicul de familie anunţând şcoala că acel copil este bolnav şi luând măsurile în consecinţă împreună cu medicul de familie, precizând dacă este un tratament care poate fi luat acasă sau dacă se înscrie într-o definiţie de caz şi trebuie evaluări suplimentare, precum şi o anchetă epidemiologică”, a declarat Nelu Tătaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News