Data publicării:

TAS a suspendat aplicarea deciziei privind dezafilierea FR Box de la AIBA

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Rudel Obreja
Rudel Obreja

Litigiul dintre Rudel Obreja şi AIBA continuă, însă FR Box a obţinut suspendarea punerii în aplicare a deciziei privind dezafilierea forului român.Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a admis cererea Federaţiei Române de Box de a suspenda decizia AIBA privind dezafilierea forului de la Bucureşti. Anunţul a fost făcut de preşedintele FR Box, Rudel Obreja. "Este a doua victorie a noastră. Prima a fost că au acceptat boxerii la presiunea noastră", a declarat Obreja, citat de Mediafax. Federaţia Română de Box a fost exclusă din AIBA din cauza conflictului dintre preşedintele Rudel Obreja şi forul mondial. Acest lucru echivala cu excluderea pugiliştilor români din toate competiţiile şi, implicit, de la JO de la Londra, unde nu aveau cum să obţină calificarea fără să boxeze. Totuşi, boxerii români au fost acceptaţi în competiţii sub steagul AIBA, iar FR Box a înaintat apel la TAS pentru suspendarea punerii în aplicare a deciziei AIBA, până la soluţionarea litigiului. Luni, Federaţia Română de Box anunţase, într-un comunicat, că ANST a ajuns la concluzia că întrunirea celor cinci membri ai Biroului Federal al FRF Box din 9 septembrie, în urma căreia a fost convocată AG a forului pentru 24 septembrie, a fost ilegală. Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, se află de mai mult timp în conflict cu conducerea AIBA, care îi cere demisia din funcţia de preşedinte al FR Box. AIBA a notificat, la 9 august, FR Box că va fi dezafiliată dacă Obreja nu renunţă la funcţia sa până la 31 august şi a pus în aplicare excluderea forului român în data de 6 septembrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel