Data publicării:

Tăriceanu: modul de operare al statului paralel. DNA şi ANI - arme politice

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Politica
WhatsApp

Cât timp DNA sau ANI sunt "arme politice", România "va rămâne blocată într-un cerc vicios al neîncrederii şi instabilităţii", apreciază Călin Popescu Tăriceanu. 

România "va rămâne blocată într-un cerc vicios al neîncrederii şi instabilităţii" atât timp cât DNA sau ANI vor fi "arme politice", apreciază preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu. În opinia liderului ALDE, protocolul SRI-ANI este "un alt instrument antidemocratic al statului paralel". 

Tăriceanu susţine că trebuie răspuns la unele întrebări despre protocolul SRI-ANI, declarându-se convins că, "fără a destructura statul paralel, România nu poate să meargă înainte". 

"SRI a transmis astfel de informaţii despre Klaus Iohannis şi Eduard Hellvig şi altor instituţii în afara ANI, mă gândesc în special la DNA? Cu alte cuvinte, este posibil ca preşedintele Iohannis şi actualul director al SRI să fie vizaţi în dosare care stau acum la sertar? Ţinând cont de modul de operare de până acum al statului paralel, nu m-ar mira să fie aşa", a afirmat joi Tăriceanu într-o postare pe Facebook. 

[citeste si]

"În baza căror prevederi legale SRI a furnizat ANI informaţii care nu aveau legătură cu chestiuni ce privesc siguranţa naţională?"

El doreşte să afle "în baza căror prevederi legale SRI a furnizat ANI informaţii care nu aveau legătură cu chestiuni ce privesc siguranţa naţională" şi "care este numărul de dosare realizate de ANI în urma informaţiilor primite de la SRI", temându-se că "numărul este unul foarte mare şi că arată modalitatea în care Agenţia Naţională de Integritate a fost folosită ca armă politică, iar opinia publică are dreptul să afle numărul clar". 

"Săptămânile acestea au fost puse la locul lor din ce în ce mai multe piese ale unui puzzle care arată modul de operare al statului paralel. Recent, într-un articol apărut în presa centrală, se arată cum, pe baza protocolului încheiat între SRI şi ANI, această instituţie a fost folosită ca armă politică. Multe dintre aceste realităţi au fost dezvăluite şi de ex-directorul ANI, Horia Georgescu, inclusiv informaţii concrete despre ordine primite pentru a face dosare unor oameni politici incomozi. Ca şi în alte cazuri, aşa-zisele informaţii trimise de SRI erau, în fapt, dosare deja făcute, care urmau a fi puse la sertar sau instrumentate după cum dictau interesele statului paralel. În mod clar, prin astfel de acţiuni, SRI şi-a depăşit cu mult atribuţiile legale ce ar trebui să privească strict chestiunile de securitate naţională", a adăugat Tăriceanu. 

El menţionează că i-a atras atenţia faptul că "'dosarele' rezultate în baza protocolului SRI-ANI i-au vizat inclusiv pe actualul preşedinte Klaus Iohannis şi pe actualul şef al SRI, Eduard Hellvig". 

"SRI a trimis la ANI informaţii despre cei doi, care cu siguranţă au fost transformate în dosare. Subliniez că mi se pare mai puţin important numele celor doi şi mult mai important un mod de operare, în care statul paralel le face dosare tuturor celor care acced (sau ar putea accede) în poziţii cheie din stat, ulterior utilizând aceste dosare atunci când interesele o cer, interese care nu au nimic de-a face cu interesele reale ale României", a mai spus Tăriceanu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel