Târgul de Carte de la Frankfurt şi-a deschis porţile. 10.000 de reporteri participă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Târgul de carte de la Frankfurt, cel mai mare eveniment din lume dedicat industriei editoriale, la care vor participa 7.000 de expozanţi din 105 ţări, se deschide marţi, potrivit dpa.

Potrivit organizatorilor, manifestarea expoziţională continuă să crească de la an la an, la ediţia din 2018 participând cu 3% mai mulţi expozanţi decât în anul precedent. În 2017, peste un sfert de milion de persoane au vizitat târgul.

Scriitoarea nigeriană Chimamanda Ngozi Adichie este programată să vorbească în cadrul conferinţei de presă din deschiderea evenimentului de marţi dimineaţă, iar şefa diplomaţiei europene, Frederica Mogherini, va lua cuvântul în cadrul ceremoniei din cursul serii.

Ţara invitată la ediţia din acest an este Georgia, care va avea un pavilion dedicat. Premierul Georgiei, Mamuka Bakhtadze, este aşteptat să participe la ceremonia de deschidere din timpul serii.

Târgul de carte de la Frankfurt, la cea de-a 70-a ediţie

Târgul de carte de la Frankfurt, ajuns la cea de-a 70-a ediţie, va fi deschis de miercuri până duminică, primele zile fiind dedicate profesioniştilor din industria cărţii, iar weekendul, publicului larg.

Agenda târgului cuprinde circa 3.700 de evenimente, iar 9.800 de reporteri au fost acreditaţi pentru a relata despre eveniment.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel