Data publicării:
Târgoviște: Parcare etajată cu 358 locuri și o nouă arteră rutieră în centrul municipiului
Corneliu Ștefan, președintele PSD al CJ Dâmbovița, împreună cu Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște și vicepreședinții CJ, Luciana Cristea și Antonel Jîjîie au anunțat, miercuri, asosierea CJ cu administrația târgovișteană prin care fiecare instituție va asigura 50% din valoarea unei investiții ce va duce la realizarea racordului dintre Bulevardul I.C.Brătianu, Str. Locotenent Stancu Ion cu deschidere la Str. Arsenalului, dar și la înființarea unei parcări auto suptraetajate, a anunțat președintele CJ.
Din cele #358 de locuri de parcare, 15 vor fi destinate persoanelor cu dizabilități, iar 10 locuri de parcare vor fi amenajate pentru stațiile de încărcare electrice.
Construcția, așa cum este prevăzut în studiul de fezabilitate, va fi deschisă, va avea dimensiunea de 66x113 metri, 2 accese auto, 5 accese pietonale, iar pe terasa de peste etajul 1 vor fi amplasate panouri fotovoltaice ce-i vor asigura energia electrică.
În ceea ce privește noua arteră de circulație, partea carosabilă va fi de 7 m (o bandă de 3,5 m pe sens), trotuare de 1,5 m lățime pe fiecare parte, iar la conexiunea cu Strada Arsenalului se va amenaja un sens giratoriu. Vom avea aici și fâșii verzi și aliniamente de arbori.
Promiteam târgoviștenilor, dar și dâmbovițenilor care ajung în reședința județului nostru, o soluție pentru decongestionarea traficului, dar și rezolvarea problemei locurilor de parcarea din centrul municipiului Târgoviște.
Sunt rare situațiile în care, într-o aglomerarea urbană și chiar în centrul acesteia, se mai pot găsi soluțiile necesare creării unei noi artere rutiere prin care să decongestionăm traficul, să oferim soluții de parcare moderne, dar să și schimbăm efectiv sută la sută modul în care arată acea zonă.
Ei bine, la Târgoviște, împreună, am găsit cea mai bună soluție!, a ținut să precizeze Corneliu Ștefan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News