Ungaria a început să producă pe plan intern medicamentul antiviral Remdesivir, folosit pentru tratarea COVID-19, compania farmaceutică ungară Richter producând până în prezent în etapa iniţială doze suficiente pentru circa 250 de pacienţi, a declarat vineri ministrul ungar al inovaţiei şi tehnologiei, Jozsef Bodis, citat de agenţia MTI.
Potrivit acestuia, până la sfârşitul lunii octombrie vor fi produse doze pentru tratamentul a mai mult de 800 de pacienţi. Guvernul de la Budapesta a contribuit cu 400 de milioane de forinţi (1,1 milioane de euro) la producţia acestui medicament de către compania Richter.
Este de asemenea în curs în Ungaria producţia antiviralului Favipiravir, conform aceluiaşi ministru.
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a convenit cu societatea farmaceutică americană Gilead achiziţia a 20.300 de doze suplimentare de Remdesivir, suficiente pentru circa 3.400 de pacienţi, încercând astfel să acopere deficitul în aprovizionarea cu acest medicament antiviral cu care se confruntă statele Uniunii Europene.
Comisia Europeană achiziţionează acest medicament de la compania Gilead în mod centralizat şi gestionează distribuirea lui către statele membre ale UE. În luna iulie a fost achiziţionată o cantitate suficientă pentru tratarea a 30.000 de pacienţi COVID-19, dar mai multe state europene au anunţat recent că au nevoie de doze suplimentare, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Când au românii următoarea minivacanță. Este peste câteva săptămâni!