Data publicării:

Tănăsescu: Nominalizarea unui premier tehnocrat are puţine şanse. Un guvern trebuie să fie politic

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, al cărui nume a fost vehiculat pentru postul de premier, consideră că nominalizarea în acest moment a unui premier tehnocrat are puţine şanse de reuşită şi că un guvern trebuie să rămână politic, dar poate atrage specialişti pentru valoare adăugată.

Mihai Tănăsescu a apreciat că nominalizarea în acest moment a unui premier independent sau tehnocrat are puţine şanse, deoarece acesta ar putea să împărtăşească anumite valori diferite de cele ale clasei politice, ceea ce ar conduce la escaladarea conflictului faţă de situaţia existentă, informează Mediafax. El a amintit că nu este prima dată când în discuţie apare ideea unui premier tehnocrat şi a arătat că, în general, sunt vehiculate anumite nume atunci când există o aşteptare pentru schimbarea clasei politice.

"În general, guvernele sunt politice şi trebuie să rămână politice, deoarece au stabilitatea necesară pentru aplicarea programului de guvernare şi atingerea ţintelor stabilite. Fiecare guvern poate în acelaşi timp să atragă specialişti din mediul academic sau de afaceri care să aducă valoare adăugată actului politic. Orice om trebuie să beneficieze de susţinere politică pentru a promova programele în Parlament. Cred că cel mai important acum este să arătăm că reprezentanţii clasei politice pot să definească obiectivele şi să le ducă mai departe", a spus Tănăsescu.

Reprezentantul României la FMI a precizat că a fost şi rămâne social-democrat, dar unul care împărtăşeşte valori precum economia de piaţă, disciplina financiară, corectitudinea utilizării banului public. "Componenta socială trebuie bine orientată spre persoanele care într-adevăr au nevoie. A confunda social-democraţia cu populismul este o mare greşeală, nu putem promite ce nu putem face, ci trebuie să facem ceea ce într-adevăr putem", a spus Tănăsescu.

Şeful statului a avut mai multe întâlniri, începând de duminică, la care au participat reprezentanţi ai PDL la nivel local şi central. De asemenea, şeful statului s-a întâlnit cu UDMR, UNPR şi cu liderul grupului minorităţilor. Surse democrat-liberale declarau că din discuţiile preşedintelui cu reprezentanţii PDL a reieşit posibilitatea înlocuirii premierului Emil Boc, o varianta, susţinută de şeful statului, fiind numirea unui premier independent. În acest context, presa a vehiculat mai multe nume, cum ar fi Mihai Tănăsescu, Mugur Isărescu, Cristian Popa, Călin Georgescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel