Data publicării:
Tamara Buciuceanu, înmormântată cu onoruri militare, la Cimitirul Sfânta Vineri din Capitală
Actriţa Tamara Buciuceanu a fost înmormântată, cu onoruri militare, la Cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa membrilor familiei, a zeci de oameni, colegi şi cunoscuţi.
Un detaşament al Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul" a prezentat onorul şi a executat trei salve de artilerie. Actriţa era Cavaler al Ordinului Naţional "Steaua României", distincţie pe care o primise în anul 2014, "în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susţinute pe cele mai importante scene din ţară, pentru dragostea, dăruirea şi talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale".
"O actriţă extrem de populară, un om cu care îţi intersectai privirea, îţi dădea o stare de bine, de bucurie, reflex în clipa următoare zâmbeai. Aşa mi-o amintesc eu. În plus, mi-o amintesc ca parteneră în diferite turnee, deplasări în jurul lumii, camaradă extraordinară, oricând gata să sară în ajutor aşa cum putea. Niciodată nu se plângea de aproape nimic. Câteodată mai zicea, în ultimul timp, 'Arşinică, mi-e greu să respir'. Simţea că şina aia de cale ferată pe care a mers o viaţă întreagă e pe cale să se termine", a afirmat, vineri, Alexandru Arşinel.
Monica Pop: Nu îmi vine să cred că s-a stins
Medicul Monica Pop, manager general al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, a mărturisit că încă nu îi vine să creadă că Tamara Buciuceanu a murit.
"Am fost în relaţii destul de apropiate cu doamna Buciuceanu şi nu îmi vine să cred că s-a stins. Am de la dânsa o păpuşă. Penultima dată când am fost în vizită mi-a dăruit o păpuşă mare. Am amintiri foarte frumoase despre dânsa. A avut roluri extraordinare şi o întrebam cum şi le face. Îmi spunea că şi le face singură, că îşi compunea rolurile. Doamna Buciuceanu era un om extraordinar de serios, nu era un om foarte vesel dincolo de scenă. Pe scenă a făcut roluri extraordinare de comedie şi nu numai", a spus Monica Pop.
Actriţa Tamara Buciuceanu a murit, marţi, la vârsta de 90 de ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News