Talibanii au impus reguli noi în Afganistan. Angajații guvernamentali sunt obligați să poarte barbă
Toți agenții guvernamentali din Afganistan vor fi obligați să poarte barbă.
Talibanii din Afganistan le-au ordonat tuturor angajaţilor guvernamentali să poarte barbă şi să respecte un cod vestimentar, în caz contrar riscând să fie daţi afară, au declarat trei surse pentru Reuters.
Sunt cele mai recente restricţii dintr-o serie de măsuri stricte adoptate de administraţia islamistă care conduce Afganistanul cu mână forte.
Potrivit surselor citate, reprezentanţi ai Ministerului pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciului păzeau luni intrările în birourile guvernamentale pentru a verifica dacă angajaţii respectă noile reguli. Angajaţilor li s-a cerut să nu îşi radă barba şi să poarte vestimentaţie locală, formată dintr-o haină lungă şi largă, pantaloni şi o pălărie sau un turban, scrie Agerpres.
Li s-a spus de asemenea să se asigure că îşi spun rugăciunile la orele potrivite, au declarat două dintre surse. Angajaţii au fost informaţi că de acum înainte nu vor mai putea să intre în birouri şi riscă să fie concediaţi dacă nu respectă codurile vestimentare, au precizat sursele citate.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Moralităţii Publice nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta. Săptămâna trecută, talibanii le-au interzis femeilor să zboare cu avionul fără un însoţitor de sex masculin şi nu au deschis şcolile şi pentru fete, aşa cum promiseseră.
Duminică, talibanii au mai ordonat ca şi parcurile să fie segregate în funcţie de sex. Astfel, femeile au voie să intre trei zile pe săptămână, iar bărbaţii, patru zile, inclusiv weekend-ul, ceea ce înseamnă că nici măcar cuplurile sau familiile nu se pot plimba împreună. Administraţia talibană a fost criticată în ţară şi în Occident pentru că le impune tuturor afganilor o interpretare dură a legii islamice, conform Publika.
Mai multe femei au protestat la Kabul la adresa restricționării dreptului la educație pentru fete
Câteva zeci de profesoare, eleve şi militante pentru drepturile femeilor au protestat sâmbătă la Kabul împotriva deciziei talibanilor de a interzice accesul fetelor la învăţământul secundar, relatează AFP, Agerpres şi dpa.
"Deschideţi şcolile! Dreptate!", au scandat manifestantele adunate într-o piaţă din capitala afgană, multe dintre ele purtând văl şi abaya negre. Unele fete erau îmbrăcate în uniforme şcolare şi aveau în mână manuale.
"Talibanii trebuie să deschidă şcolile pentru fete, pentru că femeile fac parte din societate", a declarat pentru AFP Laila Basim, una dintre manifestante.
"Chiar şi Profetul a spus că toată lumea are dreptul la educaţie, dar talibanii ne-au luat acest drept", a spus o adolescentă care s-a prezentat ca Nawesa.
Manifestaţia a durat mai puţin de o oră, fiind dispersată de talibani înarmaţi (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News