Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Rugaciune 29 august
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Pe 29 august este o mare sărbătoare în calendarul ortodox - Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este o sărbătoare cu semnificaţie importantă, precum este şi Schimbarea la Faţă a Domnului şi Adormirea Maicii Domnului.

Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. În această zi sfântă se spune o rugăciune puternică de tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul:

”Sfinte Ioane, Înainte-mergătorule, frumuseţea cerului şi bucuria pământului, cel ce prin tăierea capului tău pământul întreg l-ai sfinţit, primind această smerită rugăciune a noastră, izbăveşte-ne din toate nevoile şi ne scoate din chinul ce va să fie, pe noi, cei ce te lăudăm cu credinţă şi nădejde. Ca unul ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ajută-ne să-i biruim pe vrăjmaşii văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Izbăveşte-ne din tot necazul şi, având îndrăznire către Domnul, fereşte-ne de ispitele acestui veac. Dăruieşte-ne nouă, Sfinte Ioane Proorocule, putere din cer şi, ca unul ce eşti făclie strălucitoare, luminează-ne pe noi, cei ce alergăm la slăvita prăznuire a trecerii tale la Domnul. Amin!”.

Vezi și: Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul. Ce NU ai voie sa faci pe 29 august



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel