Tabloidul The Mirror i-a prezentat scuze prinţului Harry pentru interceptarea ilegală a telefonului acestuia. Elton John a apărut, de asemenea, la tribunal
Tabloidul britanic The Mirror, acţionat în instanţă de prinţul Harry şi de alte celebrităţi pentru culegerea de informaţii într-o manieră ilegală, a prezentat scuze în deschiderea procesului miercuri, la Londra, potrivit AFP.
Fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, aflat în relaţii tensionate cu familia regală, a declarat război presei de scandal, intentând procese mai multor tabloide. Audierea, care a început miercuri dimineaţă, vizează compania Mirror Group Newspapers (MGN), editorul publicaţiilor The Mirror, Sunday Mirror şi Sunday People.
Ducele de Sussex a acţionat de asemenea în instanţă editorul Daily Mail, precum şi News Group Newspapers(NGN), editorul publicaţiei The Sun.
Procesul intentat companiei care editează The Mirror, la Înalta Curte din Londra, ar trebui să dureze mai multe săptămâni. Compania este acuzată de interceptări telefonice ilegale.
În afara prinţului Harry, mai multe personalităţi, printre care cântăreaţa Cheryl din trupa Girls Aloud, actorul Ricky Tomlinson şi fostul fotbalist Ian Wright se numără printre reclamanţi.
În documentele făcute publice la începutul audierii, MGN a recunoscut existenţa unor probe privind colectarea ilegală a informaţiilor. Grupul şi-a prezentat scuze fără rezerve şi a promis că această situaţie nu se va mai repeta niciodată.
Avocatul MGN, Andrew Green, a negat însă acuzaţii privind interceptarea mesajelor vocale. Acesta a respins anumite acuzaţii, afirmând că ţin de trecut şi că nu mai cad sub incidenţa legii. Acuzaţiile vizează perioada 1995-2011.
Harry, care a părăsit Regatul Unit în 2020 alături de soţia sa americană Meghan, ar trebui să depună personal mărturie în luna iunie, potrivit presei britanice.
La sfârşitul lui martie, şi-a făcut apariţia surpriză la o audiere împotriva editorului publicaţiei Daily Mail, acuzată de asemenea că a cules informaţii într-o manieră ilegală, în special prin interceptarea ilegală a mesajelor vocale şi interceptări telefonice. Cântăreţul Elton John a apărut de asemenea la tribunal.
În plus, în aprilie, cu prilejul unei audieri împotriva News Group Newspapers (NGN), editorul The Sun şi News of the World, avocaţii prinţului Harry au demonstrat că fratele acestuia, prinţul William, moştenitorul tronului, cu care nu mai este în relaţii apropiate, a încheiat recent un acord cu acest grup media în culise.
Prinţul Harry consideră presa de scandal responsabilă de moartea mamei sale, prinţesa Diana, într-un accident de maşină produs în 1997 la Paris, pe când era urmărită de paparazzi. Prinţul a denunţat totodată maniera în care publicaţiile britanice au tratat-o pe soţia lui, Meghan.
Procesul a început la patru zile după încoronarea lui Charles al III-lea, la care Harry a asistat fără să fie însoţit de soţie şi de copii. După ceremonia de la Westminster, s-a întors în Statele Unite, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News