Noul ministru al agriculturii, Valeriu Tabără a pornitdemersuri pentru ca proiectul de lege privind taxarea inversă să fie acceptat de Comisia Europeană. “Problema taxării inverse nu este numai la noi şi nu se impune doar în România. Să ştiţi că au probleme mari şi italienii, şi spaniolii", a declarat Tabără. "Aş vrea să clarificăm problemele legate de evaziune pentru că altfel degeaba tot solicităm bani pentru agricultură, şi în schimb nu venim cu nimic. Nu cred că fiecărui cetăţean al ţării îi convine să bage mâna în buzunar şi să vadă că an de an eu import, de fapt, sau intru într-o zonă speculativă", a spus Tabără. Prin taxarea inversă în industria alimentară, TVA se încasează în magazine, nu pe parcursul ciclului de fabricaţie a produselor. Ministerul Finanţelor anunţa, la 6 iulie, că taxarea inversă pentru livrările de bunuri din interiorul ţării la cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie va fi aplicată la zece zile de la comunicarea de către Consiliul UE a aprobării derogării pentru implementarea prevederii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News