Data actualizării:
Data publicării:

Tabără militară pentru copii, la Sângeorz-Băi: "Avem participanţi care au îmbrăcat haina militară"

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Tabăra naţională militară de vară din staţiunea Sângeorz-Băi, aflată deja la a şasea ediţie, se desfășoară în intervalul 5-11 august, timp de o săptămână.

Tabăra este organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Bistriţa-Năsăud, în colaborare cu Garnizoana Bistriţa şi CS Karate Bistriţa, iar costurile de cazare şi masă sunt suportate de către DJST.

Programul taberei cuprinde deprinderea unor tehnici de autoapărare, înot aplicativ, escaladă, tir sportiv, istorie militară şi supravieţuire în condiţii de izolare - inclusiv cum să aprindă focul, să prepare hrană, să filtreze apa, să îşi ridice un adăpost şi să se orienteze.

"Din ediţiile trecute avem participanţi care au îmbrăcat haina militară. Avem din Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Bucureşti. Unii vin să ne viziteze, iar anul acesta chiar avem doi voluntari din Bucureşti, unul este la Academie, iar celălalt a ales Medicina", a declarat, pentru Agerpres, Daria Gavrilaş, coordonatorul taberei.

Pentru ultima zi a taberei, organizatorii au pregătit o retragere cu torţe în pas de defilare, de la Centrul de agrement din Sângeorz-Băi până în parcul staţiunii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel