Proiectul de lege prin care părinții, bunicii sau străbunicii ar trebui să fie susținuți financiar de copii, dacă au nevoie, are mai puțini susținători, după ce un parlamentar și-a retras semnătura. Deputatul Dumitru Gherman a declarat că presiunea venită din spațiul public a fost cauza retragerii.
Inițiatorul proiectului de lege privind "Recunoștința între generații", Dumitru Gherman, a declarat, pentru MEDIAFAX, că un parlamentar și-a retras semnătura de pe actul normativ, fără să menționeze cine este acesta. Gherman reclamă presiunea venită din spațiul public și faptul că instituțiile media "s-au inflamat".
"Proiectul de lege poate suferi amendamente. Au fost instituții media care s-au inflamat prea tare pe o chestie care se vrea pozitivă pentru majoritatea românilor. A fost o stare de emoție negativă pe o chestiune care se referea la un sistem echitabil de drepturi și obligații pe linia de rude. Proiectul o să-și urmeze un curs parlamentar legal", a declarat, pentru MEDIAFAX, Dumitru Gherman.
Proiectul de act normativ are 73 de susținători în prezent
Proiectul prevede obligația părinților de a-și întreține copiii și de a le asigura un trai decent și educația necesară. Totodată, documentul prevede obligația bunicilor de a-și întreține nepoții, acolo unde "nepoții minori, care necesită sprijin material, aflați în imposibilitatea întreținerii lor de către părinți au dreptul la întreținere de la bunici care dispun de mijloace suficiente".
Inițiativa legislativă a fost depusă la Senat de parlamentari PSD și ALDE, printre care și Niculae Bădălău, ministrul Economiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"