Avocatul și senatorul Șerban Nicolae, contactat de DC news, a explicat că odată declanșată suspendarea lui Klaus Iohannis se ajunge la referendum.
Șerban Nicolae a spus că suspendarea trebuie să aibă un temei și trebuie să se invoce încălcări grave ale Constituției.
Odată suspendat președintele, Constituția este imperativă și, în 30 de zile, guvernul trebuie să organizeze referendum. Nu există temei legal ca Parlamentul să se întrunească și să dea o altă decizie. Vacantarea temporară a postului se constată de către Curtea Constituțională după votul Parlamentului și nu încetează decât după referendum. Decizia de încetare este tot a CCR.
Întrebare-cheie
Senatorul Șerban Nicolae se întreabă: "dacă se consideră că președintele a încălcat grav Constituția, cum s-ar putea justifica revocarea acestei decizii?".
Important de precizat este că în anul când s-a operat Traian Băsescu în străinătate, au fost voci care au spus că atâta timp cât este în incapacitate de lucru, în mod automat Nicolae Văcăroiu este președinte interimar. Total fals pentru că procedura nu este automată, CCR trebuie să constate acest lucru și chiar dacă președintele este în incapacitate de lucru, CCR trebuie să decidă că funcția este vacantă.
[citeste si]
Amintim că președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a declarat că, în următoarele două zile, PSD și ALDE vor lua o decizie cu privire la ce vor face în legătură cu refuzul șefului statului de a desemna premierul propus de cele două formațiuni - Sevil Shhaideh -, iar dacă vor ajunge la concluzia că este bine pentru țară suspendarea din funcție a lui Klaus Iohannis, nu o să aibă nicio ezitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor