Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Surugiu (SNAP): Informare pentru poliţiştii din România, adevărul și atât
Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
Iulian Surugiu, preşedinte al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, a transmis un comunicat de presă prin care a zis că vrea să aducă la cunoștința polițiștilor mai multe lucruri importante.
Înainte de toate, doresc să vă asigur, stimaţi membri, că toate cele ce s-au petrecut şi le veţi citi mai jos, nu au afectat şi nu vor afecta în niciun fel demersurile noastre aflate în derulare pentru drepturile poliţiştilor, aşa cum nimic nu ne demobilizeză de la lupta sindicală sub toate formele ei. ADEVĂRUL este cel care ne guvernează întotdeauna, trebuie să-l cunoașteți și sunteţi suverani!
În anul 2016 am fost acuzat de către organele de urmărire penală, de anumite fapte pe care nu le-am săvârșit, fapte care privesc alte persoane și împrejurări pe care nu le cunosc. Dosarul penal care mi-a fost deschis în urmă cu doi ani se află și în prezent în faza de urmărire penală. Am înţeles atunci, când eram încătuşat, că familia şi organizaţia sindicală, pe care din suflet am fondat-o pentru apărarea drepturilor agenților de poliție, mi-au rămas alături şi cred în mine.
În acel moment atât de delicat, fără să stau pe gânduri, din onoare și respect față de agenții de poliție, mi-am dat demisia din funcţia de preşedinte al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie şi al Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor "A. I. Cuza", punându-mă la dispoziţia organelor de anchetă. În toată această perioadă am fost alături de agenții de poliție, răspunzând doleanțelor lor în limita posibilităților pe care le aveam. Nu voi face nicio referire la dosarul penal care mi-a fost întocmit, atâta timp cât se află în faza de urmărire penală.
În anul 2017, membrii Biroului Executiv Central (fără preşedintele de atunci), au venit la mine acasă şi în vederea alegerilor ce urmau să se desfășoare în cadrul Congresului Ordinar, m-au convins să candidez pentru funcția de Președinte la alegerile din octombrie 2017. Argumentele pe care mi le-au adus colegii mei, odată cu rugămintea de a candida, au fost de ordin profesional şi sufletesc. În perioada în care am lipsit de la conducerea S.N.A.P., avocata de la acea vreme "a uitat" să depună modificările statutare s-au hotărât la congresul anterior, aşa cum "a uitat" să emită şi facturile pentru banii pe care S.N.A.P. i-a virat în contul bancar, fapt pentru care am depus probe şi înscrisuri în faţa organelor abilitate.
În cadrul Congresului Ordinar din octombrie 2017, toţi membrii Biroului Executiv Central şi-au depus demisiile, ulterior validate şi aprobate de acelaşi congres. În urma candidaturii pentru funcţia de preşedinte al S.N.A.P., am fost ales cu 113 voturi din 117 participanţi. Congresul a fost organizat și prezidat de Diugu Adrian, fost vicepreşedinte S.N.A.P., actualmente preşedinte al unui alt sindicat. Ca să vedeţi culmea absurdului, acelaşi Diugu Adrian, când a văzut că n-a mai fost ales, a părăsit sala împreună cu 4 membri afirmând cu voce tare că "ştiu ce-au de făcut pentru a distruge sindicatul".
După ce au fost depuse la Judecătoria Sectorului 5 documentele privitoare la schimbarea conducerii SNAP, am avut surpriza să constatăm că Diugu Adrian (împreună cu cei 4 prieteni), contestă Congresul organizat și prezidat tocmai de el! Demersurile "echipei" frustrate de pierderea alegerilor au fost susţinute chiar de către fosta avocată a sindicatului (cea care n-a emis facturi pentru banii primiţi în cont), asta însemnând începutul "războiului" deschis acesția pe toate fronturile împotriva S.N.A.P.. Aceștia au fost ajutaţi probabil de alţi interesaţi de denigrarea şi desfiinţarea sindicatului. Totul a culminat cu un document purtând o ştampilă falsă, depusă de către domnul Diugu Adrian pe la toate serviciile financiare, cum că, el, în calitate de preşedinte SNAP, solicită ca membrilor să nu le mai fie reţinută cotizaţia, ca şi cum cei prezenţi în sala congresului nu ar fi propus și aprobat așa ceva.
Şi...surpriză (sau nu), cu lipsa de scrupule cu care ne-au obişnuit, nu s-au oprit aici au făcut o "adresă" semnată de Diugu Adrian, ștampilată cu aceeaşi ştampilă falsă, către banca cu care lucrăm. Aşa ne-am trezit cu conturile blocate! În adresa formulată către banca, Diugu Adrian face o afirmație contrară tuturor conceptelor democratice ale unei organizații sindicale și anume:
”Singura persoană autorizată care poate face operațiuni în contul bancar este reprezentantul legal al organizației sindicale PREȘEDINTE – Diugu Adrian Ioan.”
Referitor la această afirmație țin să informez toți membrii S.N.A.P. că orice operațiune financiară a organizației sindicale este coordonată de către organul executiv de conducere – Biroul Executiv Central. În nici un caz o persoană nu poate dispune de conturile bancare ale organizației.
Am hotărât să informez membrii şi poliţiştii despre situaţia în care se află S.N.A.P., pentru a nu exista confuzii sau speculaţii. Organizaţiile sindicale sunt independente faţă de autorităţile publice şi nimeni nu are voie, nicio autoritate de pe lumea asta, să se amestece în alegerea liberă a reprezentanţilor sindicali. Dată fiind situaţia în care se află Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, în data de 14.09.2018 va avea loc Conferinţa Naţională SNAP şi dacă preşedinţii vor hotărî organizarea unui Congres Extraordinar conform Statutului, aşa vom proceda. Şi nu în ultimul rând, la Conferinţa Naţională din data de 14 septembrie a.c. a fost invitat și Preşedintele Judecătoriei Sectorului 5, pentru a vedea cu ochii domniei sale, ceea ce vor poliţiştii, astfel încât nici noi, nici domnia sa să nu mai fim surprinşi de acţiuni fără baze reale”, a transmis Iulian Surugiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News