Surpriză: Inna cântă la inaugurarea Naţional Arena, în deschiderea meciului România - Franţa
În această seară, la inaugurarea Naţional Arena, odată cu disputarea meciului România - Franţa, organizatorii au pregătit câteva surprize celor care vor fi prezenţi pe stadion. Inna va cânta live înainte de meciul România - Franţa, din grupa D a preliminariilor Euro 2012, în cadrul evenimentelor pregătite pentru inaugurarea Naţional Arena.
Iată programul special pregătit pentru a marca inaugurarea Naţional Arena:
ora 21.11 - Inna, însoţită de opt dansatori, va cânta live două melodii
ora 21.19 - Frantisek Laurinec, membru al Comitetului Executiv al UEFA, va înmâna distincţii foştilor fotbalişti care au în palmares cel puţin 100 de selecţii la echipa naţională a României
ora 21.21 - Jucătorii şi arbitrii intră pe teren alături de copii
ora 21.22 - Ceremonie FIFA Fair-Play Days
ora 21.24 - Doi artişti vor intona imnurile naţionale ale celor două ţări
ora 21.30 - Lovitura de începere a partidei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News