Data actualizării:
Data publicării:

Sucevenii opriţi pe aeroport la Sibiu, primele declaraţii după ce au fost amendaţi. "Nu avem bani nici pentru avocat"

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Cei nouă suceveni care au vrut să plece la muncă în Germania, dar care au fost opriţi pe aeroportul din Sibiu şi amendaţi pentru încălcarea carantinei, au oferit primele declaraţii. 

"Noi ştiam că putem pleca la muncă, conform Ordonanţei militare 7. Pe noi ne-a oprit poliţia pe drum, dar aveam toate actele în regulă, contract de muncă, bilet de avion, tot, ne-au lăsat să trecem. La Sibiu ne-au oprit, ne-au zis că nu putem pleca şi ne-au dat şi amendă, câte 20.000 de lei de fiecare. Nu am văzut banii ăştia în viaţa noastră", a spus unul dintre cei nouă pentru Antena 3. 

Familie amendată cu 40.000 lei 

"Eu şi fiica mea am plecat împreună şi ne-au dat amendă amândurora. 200 de milioane mie, 200 ei. Nu ştiu de unde o să plătim", a spus şi o femeie din localitatea suceveană Pătrăuţi. 

Oamenii spun că au plecat cu adeverinţă semnată de primarul comunei şi contrazic autorităţile care au afirmat că ar fi mers prin câmp. 

"Noi am mers cu autocarul, nu prin câmp. Nu avem bani nici măcar pentru un avocat, să contestăm amenzile astea", a mai spus un bărbat. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel