Data actualizării:
Data publicării:

Suceveni amendați și plasați în carantină. Au părăsit autoizolarea pentru vânătoare

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Doi frați reveniți din Marea Britanie, cărora li s-a cerut să intre în autoizolare, au încălcat măsurile pentru a merge la vânătoare. 

Doi fraţi din Vatra Moldoviţei, reveniţi în ţară din Marea Britanie, la sfârşitul lunii martie, au fost plasaţi în carantină pentru că au părăsit în mod repetat autoizolarea, în acest caz cercetările fiind extinse sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, braconaj cinegetic şi uzul de armă fără drept.

Într-un comunicat remis Agerpres, duminică, de Biroul de presă al IPJ Suceava, se arată că, în urma punerii în executare a mandatelor de percheziţie domiciliară privind un incendiu produs la autoturismul unui agent de poliţie din cadrul postului de poliţie Vatra Moldoviţei, două dintre acestea vizând persoane aflate în autoizolare ca urmare a revenirii în ţară din Marea Britanie la sfârşitul lunii martie, au fost identificate mijloace materiale de probă ce urmează a fi supuse unor expertize criminalistice şi genetice judiciare.

Ce au descoperit polițiștii în locuința lor 

Totodată, la locuinţa unde s-au stabilit din 31 martie, în autoizolare, doi fraţi în vârstă de 21 ani, respectiv 19 ani, au fost descoperite elemente de muniţie, un cuţit de vânătoare şi o lunetă, toate fiind ridicate în vederea cercetărilor.

În urma verificărilor în bazele de date ale poliţiei s-a stabilit că fraţii nu sunt autorizaţi să deţină, să poarte şi să folosească arme şi muniţii letale şi neletale pe teritoriul României.

De asemenea, au fost găsite şi indisponibilizate aproximativ 20 kg de carne de vânat din autoturismul parcat în apropierea locuinţei percheziţionate, autovehicul ce a fost indisponibilizat.

Amendați și plasați în carantină

Având în vedere faptul că tinerii respectivi nu au respectat condiţiile de izolare, părăsind în repetate rânduri locuinţa, au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei fiecare, fiind luată totodată şi măsura complementară a carantinării pentru o perioadă de 14 zile.

Totodată, a fost informată despre acest caz şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel