SUA vs. China. Doi consilieri de rang înalt ai preşedinţilor Biden şi Xi Jinping, întâlnire 'deschisă' la Luxemburg
Autor: Andrei Itu | Publicat pe: 14 iun 2022, 08:26
WhatsApp
Doi consilieri de rang înalt ai preşedinţilor Joe Biden şi Xi Jinping au avut luni o discuţie 'productivă' şi 'deschisă', a indicat Casa Albă, pentru care acest tip de contact este destinat în principal 'gestionării' rivalităţii dintre cele două puteri, notează AFP. 

Întâlnirea de la Luxemburg dintre Jake Sullivan, principalul consilier diplomatic al preşedintelui american, şi omologul său Yang Jiechi, care deţine aceeaşi funcţie pe lângă preşedintele chinez, a durat patru ore şi jumătate, potrivit o responsabilă cu rang înalt din executivul american.

Schimb de opinii 'deschis' şi 'productiv'

Într-un comunicat, Casa Albă a evocat un schimb de opinii 'deschis' şi 'productiv', în cursul căruia Jake Sullivan 'a subliniat importanţa menţinerii unor linii deschise de comunicare'.

Consilierul lui Joe Biden 'a repetat poziţia noastră de lungă durată legată de o singură Chină, precum şi poziţiile şi îngrijorarea noastră cu privire la acţiunile coercitive şi agresive ale Beijingului în strâmtoarea Taiwan', a spus ea. Prin urmare, el a reafirmat aşa-numita politică de 'ambiguitate strategică' prin care Statele Unite recunosc diplomatic China comunistă, dar în acelaşi timp sprijină militar Taiwanul.

Preşedintele american a părut recent că pune în cauză acest echilibru diplomatic delicat, afirmând că Statele Unite vor apăra militar insula autonomă dacă Beijingul o invadează.

G Ad:

Pe de altă parte, consilierul său i-a spus omologului său, conform sursei de la Casa Albă, că China şi Statele Unite 'ar trebui să poată coopera' în ceea ce priveşte Coreea de Nord care şi-a înmulţit tirurile de rachete balistice, inclusiv intercontinentale, şi care, potrivit Washingtonului, se pregăteşte să efectueze un test nuclear. Responsabila americană a făcut cunoscut că contactele dintre oficiali americani şi chinezi nu sunt menite să producă anunţuri de cooperare concretă între cele două superputeri.

'Nu gândim în termeni de acorduri specifice, este mai degrabă să ne asigurăm că toată lumea înţelege intenţiile şi priorităţile celorlalţi. Este important să se evite orice probleme de comunicare greşită', a spus sursa, notează Agerpres.

Citește și - Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, denunță activitatea militară "provocatoare" a Chinei la adresa Taiwanului

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a considerat sâmbătă activitatea militară a Chinei în apropierea Taiwanului ca fiind "provocatoare şi destabilizatoare", la o zi după ce omologul său chinez l-a avertizat că Beijingul "nu va ezita să intre în război" dacă insula îşi declară independenţa, notează AFP.

"Observăm o constrângere tot mai mare din partea Beijingului. Am asistat la o creştere continuă a activităţii militare provocatoare şi destabilizatoare în apropierea Taiwanului", a declarat Lloyd Austin la forumul de securitate "Dialogul Shangri-la organizat la Singapore.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării a raportat vineri afirmaţiile făcute de ministrul Wei Fenghe în acea zi, în cursul unei întâlniri cu Lloyd Austin în marja acestui forum.

"Dacă cineva ar îndrăzni să separe Taiwanul de China, armata chineză nu ar ezita niciun moment să declanşeze un război, oricare ar fi preţul", potrivit purtătorului de cuvânt.

Potrivit Ministerului chinez al Apărării, Beijingul - care consideră insula drept parte integrantă a teritoriului său - "ar strivi" orice tentativă de independenţă.

Beijingul ar trebui "să se abţină" de la orice nouă acţiune destabilizatoare în regiune



De partea cealaltă, Lloyd Austin i-a spus lui Wei Fenghe că Beijingul ar trebui "să se abţină" de la orice nouă acţiune destabilizatoare în regiune, potrivit Pentagonului. Demnitarul american "a reafirmat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea (Taiwan), o opoziţie la modificări unilaterale ale statu-quo-ului, şi a îndemnat (China) să se abţină de la orice nouă acţiune destabilizatoare faţă de Taiwan", potrivit sursei.

China consideră că această insulă cu 24 de milioane de locuitori este una dintre provinciile sale istorice, chiar dacă nu o controlează, şi a crescut presiunea asupra Taipeiului în ultimii ani, de exemplu prin campanii de incursiuni în Zona de apărare aeriană a Taiwanului.

La 30 mai, China a efectuat astfel a doua cea mai mare incursiune a anului, cu intrarea, potrivit Taipeiului, a 30 de avioane în zona de identificare a apărării aeriene (Adiz, după acronimul său în engleză) a insulei, dintre care 20 de vânătoare. La 23 ianuarie, 39 de avioane au pătruns în Adiz, reaminteşte France Presse. Vezi articolul inițial aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro