Asaltat de parlamentari care îi cer să se retragă şi criticile puternice la adresa stării sale fizice şi psihice, Joe Biden a asigurat că sigur va fi candidat. 'Au fost multe speculaţii în ultima vreme. Ce va face Joe Biden? Va rămâne în cursă? (...) Iată răspunsul meu: sunt candidat şi vom câştiga', le-a spus el susţinătorilor săi la Detroit, un oraş mare din Michigan.
'Vă promit că sunt bine', adăugase mai devreme democratul de 81 de ani într-un restaurant din Northville, o suburbie a Detroitului, răspunzând criticilor aduse capacităţilor sale de a conduce ţara. Pentru a-l învinge pe Donald Trump în noiembrie, va trebui absolut sa câştige în Michigan, un stat industrial din regiunea Marilor Lacuri. Joe Biden şi-a atacat rivalul, prezentându-l drept 'o ameninţare la adresa naţiunii'.
El a denunţat 'proiectul 2025', un vast program de guvernare purtând amprenta dreptei radicale, şi de care fostul preşedinte republican caută să se distanţeze, deşi a fost scris de aliaţi apropiaţi. 'Americanii vor un preşedinte, nu un dictator', a spus el, referindu-se la declaraţia lui Donald Trump că va fi dictator 'pentru o zi'. Sângerarea lentă din rândul Partidului Democrat continuă însă, fără a se transforma până acum într-o hemoragie.
Comunicat după comunicat, alţi aproape 20 de parlamentari i-au cerut lui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Vineri, unul dintre arhitecţii victoriei liderului democrat în 2020, alesul afro-american James Clyburn, a dat asigurări la NBC că este 'total angajat' de partea lui Joe Biden.
Joi, după o conferinţă de presă nu lipsită de gafe, preşedintele american a câştigat suficient timp pentru a se relansa cu adevărat ori a amânat doar o inevitabilă retragere? Răspunsul va fi parţial financiar: o încetinire bruscă a strângerii de fonduri ar fi greu de depăşit pentru Joe Biden.
Potrivit New York Times, importanţi contribuitori şi-au suspendat angajamentele de donaţii făcute uneia dintre cele mai mari structuri de finanţare a campaniei lui Joe Biden. 90 de milioane de dolari ar fi astfel îngheţaţi. Ochii sunt acum aţintiţi asupra a două figuri majore ale partidului: fosta şefă a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi şi fostul preşedinte Barack Obama.
Prima, politician de o abilitate formidabilă, a insistat săptămâna aceasta ca Joe Biden să 'ia o decizie', făcându-se că ignoră hotărârea lui de a rămâne în cursă. Al doilea, care a fost văzut făcând campanie alături de fostul sau vicepreşedinte, tace pentru moment, precizează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Un neamț a vizitat toate țările Europei și a făcut un top al celor mai frumoase destinații. Ce a spus despre România
- Suc de struguri pentru iarnă, după rețeta unui chef bucătar. Rezistă până la cinci ani. Copiii îl adoră
- Călătoria în spațiu s-ar putea face cu motoare fără propulsie. Sistemul care sfidează legile fizicii, inventat de un fost inginer NASA
- Eclipsa de Lună de pe 18 septembrie. Daniela Simulescu: Patru zodii vor fi afectate / video
- Boloș și măsurile de dreapta în cazul inundațiilor. Tu plătești asigurare, iar Guvernul le face case celor fără asigurare... în același loc unde s-au mai produs inundații
- Mihai Mălaimare, experiență nefastă cu Uber: Sunteți la fel ca taximetriștii...
- Părinții care refuză să semneze contractul cu școala, amendați. Prof. univ. dr. Ovidiu Pânișoară: Aici e marea problemă!
- Cutremur puternic în România. S-a simțit și în București. Cititor DC News din Iași: Copiii s-au speriat
- Fenomenul astronomic care va colora cerul. Se întâmplă în noaptea de 17 spre 18 septembrie
- Horoscop 16 - 22 septembrie 2024. Mihai Voropchievici: Zodia cu o reușită excepțională