Data publicării:

SUA au interzis produsele antivirus Kaspersky Lab pe teritoriul american

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Tehnologie
WhatsApp

SUA au invocat  riscuri de securitate cibernetică asociate cu legăturile companiei cu Rusia, interdicția aplicându-se  atât cetățenilor americani de pe teritoriul SUA, cât și celor din străinătate.

Departamentul Comerțului al SUA a precizat că gigantul Kaspersky nu va mai putea să vândă software-ul  în SUA sau să ofere actualizări pentru produsele deja instalate, SUA reproșând companiei din domeniul securității cibernetice apropierea de Moscova, potrivit AFP și dpa.

"Kaspersky nu va mai putea, între alte activităţi, să vândă softurile sale în SUA sau să furnizeze actualizări ale softurilor deja utilizate", a anunţat Departamentul Comerţului al SUA într-un comunicat, citat de Agerpres.

Cu toate acestea, Kaspersky va fi autorizat să-şi desfăşoare unele activităţi până pe 29 septembrie, pentru a le da clienţilor timp să găsească o alternativă.

Companiile şi persoanele private care vor continua să utilizeze antivirusul Kaspersky nu se expun cu toate acestea unor sancţiuni din partea SUA, însă sunt avertizate în legătură cu riscurile legate de securitatea cibernetică, precizează Departamentul Comerţului.

Interdicția de astăzi este o lovitură semnificativă pentru Kaspersky, care are peste 400 de milioane de utilizatori la nivel global. Compania este una dintre cele mai populare branduri de antivirus din lume, cu o cotă de piață semnificativă în SUA, potrivit adevarul.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel