Data publicării:
Stuttgart a interzis accesul mașinilor diesel
Stuttgartul a interzis, de la 1 ianuarie, 2019, circulaţia maşinilor cu motoare diesel din clase de poluare mai vechi decât Euro 4.
Decizia municipalității vine după ce legea a fost modificată astfel încât administratorilor orașelor li s-au permis să interzică accesul mașinilor diesel în interiorul acestora. De această măsură vor fi afectați proprietarii a 72.000 de autovehicule.
Pentru rezidenţi, interdicţiile se vor aplica abia de la 1 aprilie, excepţiile cuprinzând, între altele, autovehiculele de transport în comun, ambulanţele, maşinile de poliţie şi cele ale protecţiei civile.
Pe parcursul anului 2019, restricţii similare celor din Stuttgart urmează să intre în vigoare şi în alte oraşe din Germania, între care Berlin, Essen, Köln şi Bonn.
Date oficiale arată că Hamburg, Munchen sau Stuttgart depășesc limitele de NOx impuse de Uniunea Europeană, o problemă ce poate conduce la boli respiratorii pentru populație.
Dacă măsurile luate de autorități în Stuttgart nu vor aduce aceste limite în intervalul "legal" până la jumătatea lui 2019, există riscul ca și motoarele diesel Euro 5 să fie interzise începând cu ianuarie 2020, potrivit Automarket.
Vezi si: Mașini diesel, interzise oficial. România nu scapă de sancțiuni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News