Data publicării:
STUDIU. Pisicile își pot reține stăpânii, creând procese cognitive și având imaginație
Pisicile au capacitatea de a reține o reprezentare mentală a stăpânilor lor, arată un studiu realizat în Japonia.
Pisicile par să-și urmărească stăpânii în timp ce se mișcă prin casă și sunt surprinse dacă apar undeva unde nu se așteaptă. Descoperirea susține ideea conform căreia pisicile păstrează o reprezentare mentală a stăpânilor lor, chiar și atunci când nu îi pot vedea, o punte crucială către procesele cognitive superioare, cum ar fi planificarea anticipată și imaginația, relatează The Guardian.
Deși cercetările anterioare au sugerat că pisicile vor căuta în locul corect dacă hrana dispare și se așteaptă să vadă fața stăpânului lor dacă le aud vocea, nu era clar cum s-a transpus această abilitate în viața reală.
„Se spune [de asemenea] că pisicile nu sunt la fel de interesate de stăpânii lor precum sunt câinii, dar aveam îndoieli cu privire la acest punct”, a spus dr. Saho Takagi de la Universitatea din Kyoto, Japonia.
Își cunosc stăpânii după voce
Pentru a investiga, Takagi și colegii au înregistrat ce s-a întâmplat când 50 de pisici domestice au fost închise individual într-o cameră și și-au auzit în mod repetat stăpânul strigându-le numele din exterior, urmat fie de vocea unui străin, fie de cea a stăpânului lor, venind printr-un difuzor atașat unui ecran din partea opusă a camerei în care se aflau.
Opt observatori au urmărit aceste înregistrări și au clasat nivelul de surpriză al pisicilor în funcție de mișcările urechilor și ale capului. Abia când vocile stăpânilor lor au apărut brusc în interiorul camerei, ceea ce le sugera că s-au teleportat cumva acolo, pisicile au apărut confuze.
„Acest studiu arată că pisicile își pot mapa mental locația pe baza vocii proprietarului lor”, a spus Takagi, a cărui cercetare a fost publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences. ”Este sugerat că pisicile au capacitatea de a-și imagina invizibilul în mintea lor. Pisicile pot avea o minte mai profundă decât se crede” a spus Takagi.
Cu toate acestea, nu este cu totul surprinzător faptul că pisicile posedă această abilitate: „Această conștientizare a mișcării, urmărirea lucrurilor pe care nu le pot vedea, este esențială pentru supraviețuirea unei pisici”, a spus Roger Tabor, biolog, autor și prezentator al serialului BBC Cats.
„O mare parte din ceea ce o pisică trebuie să interpreteze pe teritoriul său este conștientizarea locației altor pisici. De asemenea, este important pentru vânătoare: cum ar putea o pisică să prindă un șoarece de câmp care se mișcă sub iarbă dacă nu ar putea folosi indicii, cum ar fi foșnetul ocazional, pentru a vedea cu ochiul minții, unde se află? Proprietarul unei pisici este extrem de important în viața sa ca sursă de hrană și securitate, așa că locul în care ne aflăm este foarte important”, a mai spus Tabor.
Percepția vocii fără prezența stăpânului poate provoca anxietate
Anita Kelsey, un om de știință specializat pe comportamentul felin din Marea Britanie și autoare a cărții Let’s Talk About Cats, a spus: „Pisicile au o relație strânsă cu noi și majoritatea se simt stabile și în siguranță în compania noastră, astfel încât vocea noastră umană ar face parte din acea legătură sau relație. Când am de-a face cu pisici care suferă de anxietate de separare, de obicei nu susțin ideea de a auzi vocea stăpânului, când acesta nu este acasă, deoarece acest lucru poate provoca anxietate când pisica aude vocea, dar nu știe unde este omul lor”.
În mod curios, pisicile nu au arătat același răspuns surpriză atunci când vocile proprietarilor au fost înlocuite cu mieunatul unei pisici sau sunete electronice. Posibil, acest lucru se datorează faptului că pisicile adulte nu tind să folosească vocea ca mijloc principal de comunicare între ele, iar multe se pot baza pe alte indicii, cum ar fi mirosul.
”Mieunatul pe care l-am folosit în acest studiu este un semnal vocal care este emis doar oamenilor”, a spus Takagi, adăugând că ”Este posibil ca pisicile să nu poată identifica alte pisici prin mieunat”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News