Data actualizării:
Data publicării:

STUDIU - Metoda care BLOCHEAZĂ COVID-19: Previn în mod eficient SARS-CoV-2 să infecteze alte celule

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay

Un studiu arată cum oamenii de ştiinţă au descoperit o metodă de blocare a infecţiei cu noul coronavirus. Cum e posibil.

Alegeri prezidentiale 2024

O echipă de oameni de ştiinţă de la Şcoala Politehnică Federală din Lausanne (EPFL), Elveţia, a descoperit o metodă pentru a preveni coronavirusul SARS-CoV-2, care cauzează COVID-19, să infecteze alte celule, ceea ce ar putea reprezenta soluţia în cadrul viitoarelor tratamente contra acestei boli, informează EFE luni, citează Agerpres.

Specialiştii au descoperit modul în care anumite enzime transformă acizii graşi în una dintre cele mai importante componente ale coronavirusului, proteina spike, ce formează membrana cu aspect ţepos, esenţială în procesul de infectare a altor celule.

În consecinţă, medicamentele capabile să modifice acizii graşi previn în mod eficient SARS-CoV-2 să infecteze alte celule, a precizat EPFL într-un comunicat, subliniind că descoperirea poate fi aplicată şi împotriva altor virusuri, cum ar fi cel al gripei sau al herpesului.

Studiul, care a fost publicat în jurnalul specializat Developmental Cell, explică faptul că transformarea acizilor graşi este cunoscută în termeni specializaţi drept S-acilare şi este realizată de anumite enzime numite zDHHC-acetiltransferaze.

Aceste enzime adaugă acizi graşi proteinelor şi aminoacizilor pentru a-şi optimiza funcţiile, inclusiv, în cazul virusurilor, capacitatea lor de a infecta celulele vecine. 

Cercetătorii au stabilit care e cel mai bun moment al zilei pentru vaccin

 

Potrivit unui studiu făcut la universitățile din Geneva și Munchen, răspunsul imunitar în cazul vaccinării este mai important după o perioadă de repaus și la începutul zilei.

Rezultatele cercetării făcute de specialiștii de la Universitatea Geneva și de la Universitatea Ludwigs-Maximilians din Munchen au fost publicate în revista Nature Immunology.

Cercetătorii au stabilit că sistemul imunitar este diferit în funcție de momentele zilei.

„Este un răspuns imunitar mai bun dimineața decât după-amiaza, cu de două ori mai mulți anticorpi dimineața decât după-amiaza”, a explicat, pentru Europe 1, imunologul Christoph Scheiermann.

Variațiile performanțelor sistemului imunitar sunt explicate prin ceasul biologic intern care este sensibil la alternanța zi-noapte.

„Funcționează ca un sistem care economisește energie pentru a utiliza mai bine resursele în conformitate cu nevoile urgente”, a adăugat Christoph Scheiermann.

Cercetătorii mai spun că este imposibil de stabilit când este sistemul imunitar cel mai vulnerabil. Totuși, studiul oferă indicii privind alegerea unui moment mai bun pentru realizarea vaccinării anti-COVID, dar și pentru efectuarea altor tratamente.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel