STUDIU - Job-urile proaste afectează sănătatea mentală mai mult decât şomajul
Având în vedere faptul că nivelul șomajul este destul de ridicat, cei care își caută un loc de muncă au tendința de a accepta prima ofertă. Desigur, acceptarea job-ului îi poate ajuta să iasă cât de cât din impasul economic în care se află, dar există posibilitatea apariției unei probleme noi.
Un nou studiu, arată că unele joburi pot demoraliza individul mai mult decât faptul că este neangajat.
”A trece de la șomaj la un loc de muncă neplăcut nu aduce niciun fel de beneficiu sănătății mentale. Defapt, te poate deprima mai mult.”, a explicat, Peter Butterworth, autorul studiului și cercetător la Centrul de Cercetare a Sănătății Mentale din cadrul Universității Naționale a Australiei.
Cercetătorii s-au concentrat pe patru caracteristici ale unui job, care influențează sănătatea mentală: complexitatea și responsabilitățile, siguranța, controlul ( libertatea de a decide cum trebuie făcut) și remunerația.
Respondenții care și-au găsit un loc de muncă cu un nivel ridicat al caracteristicilor respective au prezentat o îmbunătățire a sănătății mentale. Pe de altă parte, angajații care se simt copleșiți de volumul de muncă, nu au sigurnața lui, sunt remunerați prost și nu dețin controlul asupra deciziilor, au prezentat simptome de depresie și anxietate.
”De asemnea, o altă problemă la locul de muncă reprezintă un șef neplăcut”, spune Butterworth
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News