Cercetători de la Earth Institute din cadrul Universității Columbia au comparat imagini satelitare moderne cu date despre creșterea și topirea ghețarilor rezultate în urma analizelor mostrelor forate din gheață.
William D'Andrea, paleoclimatolog în cadrul Lamont-Doherty Earth Observatory de la Universitatea din Columbia a declarat:"Dacă încercăm să comparăm rata cu care acești ghețri s-au retras în ultimii o sută de ani cu cea în urma căreia au dispărut în urmă cu 8.000 de ani vom observa că rata de retragere din ultimii o sută de ani a fost de două ori mai mare decât atunci când a fost înregistrată dispariția lor naturală forțată".
Cercetătorii au reușit să măsoare mișcările din vechime ale ghețarilor pe baza fragmentelor de nămol și a sedimentelor extrase din mostrele de gheață colectate dintr-un lac glaciar din sud-estul Groenlandei și, pentru a avea o imagine regională, au luat mostre și din Islanda, respectiv Insula Baffin a Canadei.
În ultimele câteva mii de ani, ghețarii din Groenlanda au avut parte de mai puțină lumină solară în timpul sezonului de vară, ceea ce ar putea sugera că au avut parte de o creștere lentă, dar constantă. Însă efectele încălzirii climatice ca urmare a intervențiilor umane în natură au determinat temperaturi tot mai mari în cursul sezoanelor de vară, diminuând efectele pozitive obținute în timpul lunilor de iarnă și determinând accelerarea ratei de topire a ghețarilor, conform lui William D'Andrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol