Data publicării:

Studiu Ericsson: Care sunt nevoile utilizatorilor cu un stil de viață conectat

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Piața de servicii digitale oferă constant aplicații și soluții noi care permit consumatorilor să comunice, să socializeze, să găsească informații și să facă cumpărături online. Ericsson ConsumerLab a analizat atât aceste nevoi de consum emergente, cât și o serie de noi concepte de servicii create pentru a le satisface.

Ericsson ConsumerLab a intervievat utilizatori de smartphone-uri din trei piețe – Statele Unite, Brazilia și Indonezia – și a identificat șapte nevoi de bază, percepute ca fiind importante pentru succesul noilor servicii. Acestea sunt:

1. Acces instant, oriunde și oricând – pentru a se potrivi stilului de viață activ pe care îl au, utilizatorii se așteaptă să primească acces la un număr mare de servicii la cerere, în timp real.

2. Servicii personalizare – oamenii își doresc din ce în ce mai mult servicii personalizate care să se potrivească stilului lor de viață.

3. Deconectare – consumatorii folosesc de multe ori tehnologia pentru a-și face timp să se deconecteze și să se relaxeze.

4. Eficiență asistată – oamenii sunt interesați de servicii care le gestionează și eficientizează agenda zilnică.

5. Apropiere digitală – din cauza unui program zilnic foarte încărcat, prietenii și familiile se vor baza din ce în ce mai mult pe tehnologie pentru a păstra legătura, indiferent de locul în care se află.

6. Mai mult control – consumatorii doresc să-și urmărească îndeaproape cheltuielile, consumul de date și actualizările de informații, în special pentru a putea să-și dedice mai mult timp lucrurilor importante din viață.

7. Notificări bazate pe localizare – utilizatorii își exprimă dorința de a primi informații relevante pentru locul în care se află.

Ericsson ConsumerLab a testat și câteva concepte noi de servicii în cadrul mai multor focus grupuri din fiecare piață studiată. Principalul punct comun al acestor concepte de servicii a fost că vor ajuta consumatorii să reducă complexitatea anumitor activități, să economisească timp și să scadă nivelul de stres. Acest lucru va fi posibil prin intermediul unui sistem de management centralizat, care le oferă posibilitatea de a-și controla cheltuielile și consumul de trafic. Pe lângă cele șapte nevoi identificate în studiu, Ericsson ConsumerLab a constatat că:

• Utilizatorii îți doresc servicii simplificate, intuitive și care se pot integra perfect cu obiceiurile lor generale de consum;

• Pentru a fi cu adevărat mobile, serviciile trebuie să aibă capacitatea de a fi personalizate în timp real, în funcție de locul în care se află utilizatorul.

• Cerințele consumatorilor vor genera mereu oportunități pentru piețe noi, obligând companiile implicate să gândească mai departe de ofertele existente.

În timp ce utilizatorii din toate cele trei piețe studiate folosesc în mod activ internetul mai mult de trei ore pe zi, gradul de conectivitate, nevoile acestora și disponibilitatea de a plăti pentru diferite servicii variază considerabil în funcție țară.

„69% dintre persoanele intervievate și-au arătat interesul pentru planuri de date comune”, a declarat Sofia Jorman, Senior Advisor, Ericsson ConsumerLab. „În plus, abonamentele care oferă o vedere de ansamblu asupra conturilor și traficul de date sau voce într-un singur loc sunt apreciate de 59% dintre utilizatori. 54% dintre aceștia au considerat utile serviciile care le permit să-și monitorizeze sau să-și modifice tranzacțiile financiare. 52% dintre consumatori au fost de părere că recomandările și informațiile oferite în funcție de localizare le pot oferi control asupra cheltuielilor și consumului de date. Nu în ultimul rând, aplicațiile care oferă utilizatorilor control asupra serviciilor media și preferințelor în materie de conținut online au fost considerate interesante de 48% dintre respondenți”, a mai adăugat aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel