Studiu: Cumpără experiențe noi și vei fi mai fericit
Cercetătorii americani au descoperit că cei extrovertiți, care sunt dispuși să-și cheltuiască banii pentru experiențe noi sunt mult mai fericite, comparativ ce persoanele care investesc în achiziția unor obiecte.
Potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea San Francisco State, persoanele dispuse a-și cheltui banii pe experiențe noi (cumpărarea biletelor pentru concert, sau o călătorie de un weekend) în detrimentul unor simple obiecte au un nivel mai ridicat de satisfacție față de cei care-și petrec timpul prin mall sau supermarket.
Coordonatorul studiului, profesorul Ryan Howell, a lansat un site intitulat Beyond the Purchase, unde cei dornici de a afla ce fel de consumatori sunt puteau completa un chestionar online.
Site-ul a fost conceput pentru a studia legătura dintre motivaţiile cheltuielilor şi a bunăstării, precum și în ce fel modul de gestionare a banilor influenţează alegerile noastre financiare şi de cumpărare.
Voluntarii au răspuns la întrebări privind felul cumpărăturilor făcute, trăsături de personalitate, valori personale, dar și nivelul de satisfacție privind viața proprie, informații pe baza cărora echipa de cercetători au studiat modul în care decizia de folosire a banilor influențează sentimentul de satisfacție și bunăstare în propria viață.
Howell şi colegii săi au elaborat acest studiu pe baza informaţiilor colectate de la 10.000 de participanţi la un sondaj și a secondat un alt studiu din 2009, unde Howel a contrazis zicala potrivit căreia ”banii nu aduc fericirea”.
"Precedentul meu studiu a arătat că persoanele care preferă să folosească banii pentru experienţe, nu pentru obiecte, sunt mai fericite. Acum am vrut să înţelegem ce fel de persoane tind să facă aceste alegeri", a explicat profesorul Howell.
Potrivit studiului, persoanele dornice a-și cheltui economiile pe experienţe obţin un punctaj mai mare în testele care măsoară gradul de extraversiune şi deschiderea către experienţe noi.
"Rezultatul este de înţeles, deoarece experienţele de viaţă sunt prin definiţie sociale şi conţin un element de risc. Dacă încerci o experienţă nouă şi nu îţi place, nu o poţi returna la magazin pentru a-ţi cere banii înapoi", a comentat profesorul.
În urma studiului, ale căror rezultate au fost publicate în Journal of Positive Psychology, profesorul Ryan Howell, împreună cu echipa pe care a coordonat-o, îi sfătuiește pe oamenii care găsesc plăcere în achiziționarea de obiecte să experimenteze și achiziționarea mai multor experiențe noi, pentru a se bucura mai mult de viață și de bunăstare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News