Studenții ar putea avea zi liberă pe 10 decembrie 2012, după alegeri
Guvernul intenționează să declare data de 10 decembrie 2012, zi liberă în universități, pentru a acorda astfel posibilitatea studenților care învață în alte zone decât cele de domiciliu să voteze la alegerile parlamentare din 9 decembrie în localitățile lor.
Măsura ar fi foarte bine-venită, în special pentru studenții care au de parcurs distanțe lungi între orașele în care se află centrele universitare și localitatea de domiciliu, ei având astfel posibilitatea să revină în timp util, marţi, la cursuri.
Premierul Victor Ponta a primit această solicitare sâmbătă dimineață, de la unul dintre tinerii care vizitau sediul Guvernului cu ocazia "Zilei Porţilor Deschise", informează România TV. În urma solicitării tânărului, ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, a sunat la ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, pentru a întreba dacă este posibil ca ziua de luni, 10 decembrie, să fie declarată zi liberă pentru studenţi, răspunsul primit fiind favorabil.
"Stroe a sunat-o pe doamna ministru să vadă dacă este posibil şi înţeleg că ar fi posibil. Este vorba de studenţii care nu stau în oraşul în care este universitatea şi care vor să meargă să voteze. Nu îmi doresc decât să voteze cât mai multă lume, pentru că este un vot important. Nu spun cu cine, important este să voteze", a spus Ponta.
Șeful Executivului a fost, de asemenea, rugat de același tânăr, ca studenţii care vor merge acasă să voteze să poată călători gratuit cu trenul. "Încercăm", a fost răspunsul premierului Ponta.
Alegerile parlamentare au loc pe 9 decembrie, românii urmând a-și alege reprezentanții în viitorul Legislativ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News