Data publicării:

Studenții, premiați cu burse speciale în valoare de 4.000 de lei. Anunțul UPB

Autor: Bianca Ştefan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Universitatea Politehnică Bucureşti. foto: UPB.ro
Universitatea Politehnică Bucureşti. foto: UPB.ro

Universitatea Politehnică din București premiază excelența academică a tinerilor absolvenți, șefi ai promoţiei „Gheorghe Lazăr” 2018, prin acordarea unor burse speciale în valoare de 4.000 lei de persoană , respectiv 5.000 de lei pentru cei care au încheiat ciclul studiilor universitare de licenţă cu media 10.

Anul acesta, Universitatea Politehnica din Bucureşti se poate mândri cu 87 de şefi de promoţie, pe facultăţi şi pe specializări, 4 dintre aceştia obţinând media 10.

Potrivit unui comunicat remis DCNews, conducerea  Universităţii Politehnica din București le-a propus tuturor șefilor de promoție posturi de inginer in cadrul facultăților absolvite de către aceștia, pe întreaga perioadă a programului de masterat. În acest caz, oferta UPB se va ridica la un cuantum de 1.000 de euro lunar, prestigioasa instituţie de învăţământ superior manifestându-şi astfel dorinţa şi disponibilitatea de a-i păstra în postura de angajați în cadrul Universității, angrenându-i totodată în dezvoltarea de noi programe de cercetare științifică.

Reușita acestei inițiative a UPB este meritorie în contextul în care majoritatea tinerilor şefi de promoţie au acceptat provocarea Universității de a continua împreună dezvoltarea de noi  proiecte reuşindu-se implicit păstrarea lor în ţară , stopându-se în acest fel, exodul tot mai mare din ultimii ani, al valorilor româneşti. Continuarea studiilor de master şi doctorat în cadrul UPB de către aceşti tineri performanţi reprezintă pentru Universitate, dar şi pentru România cel mai de preţ succes.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel