Stroe propune o nouă suspendare. Chirieac: Trebuie vorbit cu liderii europeni
Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că atitudinea președintelui țării față de Convenția PDL de sâmbătă este inadmisibilă. În acest sens, Radu Stroe a propus o nouă suspendare a lui Traian Băsescu. În replică, analistul Bogdan Chirieac a spus că până la o nouă supendare a lui Traian Băsescu "este cale lungă", dar, dacă se decide suspendarea, România trebuie să își informeze partenerii europeni.
"Este inadmisibil ce a făcut Băsescu. Trebuie să ne gândim din nou la suspendare", a spus vicepreședintele PNL, Radu Stroe.
Bogdan Chirieac: "lucrurile trebuie întai negociate cu lideri europeni"
Analistul Bogdan Chirieac a comentat propunerea lui Stroe, spunând că, în cazul unei noi suspendări, nu se pune problema ca președintele țării se se "ascundă sub masa verde". Analistul consideră că "până la o nouă suspendare e cale lungă", cu precizarea că, în eventualitatea unei noi suspendări, se impune consultarea partenerilor europeni.
"Dacă se hotărăște o nouă susendare, ea trebuie făcută prin informarea partenerilor europeni și euroatlantici. Nu ca vara trecută, când România a fost de capul ei", a declarat Bogdan Chirieac. Analistul a adăugat: "dacă se dorește scurtarea calvarului României, lucrurile trebuie întai negociate cu lideri europeni".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News