Data publicării:

Stroe, după criticile lui Mihai Weber la adresa ministrului Economiei: Noi discutăm în şedinţele de coaliţie

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a reacţionat marţi la declaraţia social-democratului Mihai Weber, care l-a criticat pe ministrul Economiei, Virgil Popescu, în contextul preţurilor din energie, liberalul afirmând că se lucrează în acest moment cu PSD la soluţii care vor ieşi în câteva zile.

'Nu ne certăm pe Facebook cu nimeni, nu dăm replici prin postări, noi discutăm instituţional, faţă în faţă, în cadrul şedinţelor de coaliţie. Nu e cazul să comentăm mai mult declaraţiile colegului de la PSD, pentru că în acest moment lucrăm cu PSD la aceste soluţii care vor ieşi în câteva zile. Domnul Weber poate să viziteze site-ul ANRE, unde scrie foarte clar ce trebuie să facă această instituţie şi nu face. Nu o zicem noi, o zice legea, a spus Ionuţ Stroe. Potrivit acestuia, decizia compensării preţului la energie şi gaze a aparţinut coaliţiei, nu PNL. '

'Decizia compensării a aparţinut coaliţiei, nu PNL. Aşa cum tot coaliţiei îi va aparţine ordonanţa care urmează să reiasă din lucrul grupului interministerial. Deci cu cine se ceartă domnul Weber mai exact? Nu ştim. Noi îl sfătuim să aibă răbdare, cu siguranţă îi vor da colegii de la PSD şi dumnealui să citească draftul ordonanţei, a precizat Stroe. Acesta a mai arătat că ANRE este singura instituţie care poate concepe şi emite decizii în materie de reglementare a pieţei de energie şi de concepere sau modificare a normelor de funcţionare a pieţei. În ceea ce priveşte ANRE, chiar preşedintele PSD, domnul Ciolacu, a vorbit ieri despre prerogativele ANRE şi despre faptul că este nemulţumit de prestaţia acestei instituţii. Dar acum ANRE are ocazia de a-şi face treaba, în cadrul acestui comitet, fiind singura instituţie care poate concepe şi emite decizii în materie de reglementare a pieţei de energie şi de concepere sau modificare a normelor de funcţionare a pieţei, a adăugat Ionuţ Stroe.

Deputatul PSD Mihai Weber i-a solicitat, marţi, ministrului Energiei să vină 'urgent' cu soluţii care să oprească creşterea preţurilor la energie şi gaze, susţinând că 'românii nu pot duce la nesfârşit povara incompetenţei lui Virgil Popescu', care este 'total lipsit de idei' referitor la ce măsuri ar trebui luate pentru a compensa aceste majorări.

'PSD a propus încă de anul trecut soluţia reglementării preţului pentru o perioadă determinată de timp, dar PNL s-a opus, alegând varianta subvenţionării în condiţiile unui deficit bugetar în creştere. După pierderea unui an în care datoria publică a crescut pentru a susţine această compensare aleasă de ministrul Energiei, ajungem la concluzia că propunerea PSD este singura în măsură să stopeze preţurile care deja nu mai au nicio justificare economică. (...) Ţinând cont de faptul că se apropie sezonul rece în care va creşte consumul şi, prin urmare, vor creşte costurile atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici, îi cer imperativ domnului ministru al Energiei să se trezească şi să vină urgent cu soluţii care să oprească şi să descurajeze creşterea nejustificată a preţurilor la energie şi gaze', a scris, pe Facebook, Mihai Weber, care este preşedinte al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activităţii Serviciului de Informaţii Externe. 

VEZI ȘI: Cutremur cu energia electrică și gazul. E.ON, situație financiară. Bombă cu ceas pentru milioane de români! Riscăm să ne încălzim, suflând în palme, la iarnă. Avem documentul

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel