Data publicării:

Strategie USR contra comasării alegerilor. "Ne aşteaptă luni grele”

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Află care este strategia partidului USR contra comasării alegerilor.

Preşedintele USR Neamţ, deputatul Iulian Bulai, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că decizia de comasare a alegerilor locale cu cele europarlamentare va fi atacată la Curtea Constituţională a României sau va fi sesizat Avocatul Poporului, în funcţie de forma legislativă în care va fi adoptată.

”Ne aşteaptă luni grele şi ne aşteaptă o publicare a deciziei formale de a organiza alegeri locale comasate cu cele europarlamentare. Dacă această decizie se va lua printr-un proiect legislativ iniţiat de Guvern, vom ataca la CCR. Dacă se va da în mod neconstituţional printr-o ordonanţă de urgenţă, această decizie va fi sesizată de către noi către Avocatul Poporului care poate opri acest proces”, a declarat preşedintele USR Neamţ, Iulian Bulai.

În aceeaşi conferinţă de presă, organizată alături de liderii filialelor PMP şi Forţa Dreptei, Iulian Bulai a precizat că Alianţa Dreapta Unită reprezintă o alternativă la ”o coaliţie monstruoasă, la un colos cu picioarele de lut”.

Decizia românilor

”Alianţa Dreapta Unită este o alternativă la o stângă comasată, la un moştenitor aproape în totalitate al FSN-ului şi la extremismul rusofil, anti-european, anti-NATO. Direcţia noastră pentru România este foarte clară, ambiţiile noastre sunt cele de reformă pentru o Românie modernă alături de cei care vor o alternativă de dreapta. Şi la Neamţ şi în toată ţara, mesajul este clar: toţi oamenii care au fost trădaţi de PNL în ultimul ciclu electoral se regăsesc în Alianţa Dreapta Unită”, a transmis preşedintele USR Neamţ, conform Agerpres.

În context, preşedintele PMP Neamţ, Bogdan Gavrilescu a afirmat că ”românii au varianta de a alege altceva”.

”Cred că românii au astăzi varianta de a alege altceva şi de a demonstra că acest USL 3 trebuie să dispară”, a spus Bogdan Gavrilescu.

La rândul său, preşedintele filialei Forţa Dreaptă, Sorin Solomon, a precizat că Alianţa Dreapta Unită este singura alternativă pentru electoratul de dreapta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel